Polițiștii rutieri din Huedin au reținut pentru 24 de ore un conducător auto, în vârstă de 64 de ani, din Oradea, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Neatenție, consum de alcool, neadaptare la condițiile de drum, toate acestea sunt cauzele numeroaselor accidente care au loc anual în județul Cluj. Cu toate că numărul lor a scăzut față de anul trecut, morți încă sunt, oameni încă ajung răniți grav în spitale, iar polițiștii se luptă cu cei care își spun „mie nu mi se poate întâmpla”.
Zi de zi în presă se anunță noi și noi accidente pe șoselele din județul Cluj. Unele sunt tamponări ușoare, altele sunt grave, iar unele dintre ele sunt adevărate tragedii. De prea multe ori însă alcoolul este factorul care cauzează aceste tragedii.
Asociația “Trăiesc în Florești” a trimis mai multe solicitări către Poliția Rutieră Cluj, DRDP Cluj și Companiei de Drumuri prin care a cerut explicații referitoare la intersecția din zona Metro și motivele pentru care, în ciuda accidentelor rutiere multiple soldate cu victime, nu s-au luat măsuri.
Pe DN1 între Cluj şi Turda sensurile de circulaţie au început să fie separate prin borduri şi insule mediane, iar benzile au fost îngustate. Lucrările au iritat localnicii, autorităţile din zonă, precum şi şoferii.