Mai multe segmente ale Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschise circulației în acest an, iar România ar putea atinge pragul de 1.000 de km de autostradă. Cum decurg lucrările pe lotul Câmpia Turzii-Chețani?
Licitația de 8 miliarde lei pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, lotul cu tunelul Meseș, a fost deblocată de CNAIR.
Segmentul de 15,7 km dintre Chețani și Câmpia Turzii, de pe Autostrada Transilvania, ar putea fi realizat până la finalul acestui an, însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile lucrările au înregistrat întârzieri.
Asociația Pro Infrastructura avertizează că graficul de execuție actualizat indică finalizarea în iulie 2025, iar inaugurarea în 2026, a lotului Nădășelu-Zimbor din A3, deși existau speranțe că va fi gata chiar în 2023.
Secțiunea Chibriș-Biharia de pe A3 a fost deblocată prin desemnarea câștigătorului licitației pentru acest segment de autostradă. Contractul de 785 de milioane de lei are un termen de realizare de 24 de luni.