Sub numele „A cup of charity”, o mână de studenți din cadrul FSPAC împreună cu alți studenți de la FSEGA au strâns fonduri pentru copiii care suferă de diverse probleme de sănătate.
Studenţii Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai vor participa, la începutul anului 2018, la John Molson Undergraduate Case Competition, cea mai prestigioasă competiție de studii de caz în management la nivel global.
Compania Coral Impex SRL, lider național pe segmental DDD, alături de Federația Română de Șah organizează în 23 septembrie „Festivalul Internațional de Șah Coral Impex – Ediția a II-a”, cea mai mare competiție de șah rapid organizată vreodată în România.
Un student de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) şi-a expus lucrarea de licenţă în versuri, pe muzică. Cum au reacţionat profesorii?
Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2016-2017, un număr de 4.915 locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă și peste 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.
Cu o creştere a PIB de 5,7% în 2015 şi cu un PIB de peste 10.000 euro/locuitor, Clujul este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe din ţară. Economiştii ne spun ce trebuie făcut ca această bogăţie a judeţului să se simtă în mod real în rândul populaţiei.