Evaluarea ofertelor depuse la licitația pentru construcția a 40 de kilometri din Autostrada Transilvania (A3), inclusiv Tunelul Meseș, a ajuns la final, iar în curând va fi desemnată oferta câștigătoare.
Un incendiu a pornit la două vagoane ale unui tren aflat în mișcare, în care se aflau 20 de persoane. Trenul se deplasa pe ruta Galați - Cluj, iar la momentul incendiului se afla pe raza județului Bistrița-Năsăud.
O şoferiţă care ar fi condus sub influenţa alcoolului şi a drogurilor s-a răsturnat cu maşina într-o intersecţie din Arad, marţi, în timp ce era urmărită de poliţişti. Femeia nu a oprit la semnalele Poliției.
Un accident rutier a avut loc la Șieu Măgheruș, unde o ambulanță a intrat într-un cap de pod. Ambulanța transporta de urgență un pacient spre Cluj-Napoca.
Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureş au efectuat, sâmbătă, două percheziţii domiciliare într-un dosar penal care vizează organizarea de lupte de câini şi pregătirea animalelor pentru astfel de lupte.
Un bărbat a fost arestat preventiv fiind acuzat de furt, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, după ce a folosit un card bancar pe care îl luase din apartamentul unei persoane.