Sport

CFR Cluj rămâne neînvinsă în campionat. Victorie cu Dinamo București

CFR Cluj a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 1-0 (1-0), joi, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I de fotbal.

Soarta meciului a fost decisă de golul marcat de argentinianul Juan Emanuel Culio (37), dintr-un penalty controversat, acordat de arbitrul George Găman pentru un presupus henț în careu al lui Ionuț Nedelcearu.

CFR Cluj a terminat meciul cu doi oameni mai puțin, Mario Camora fiind eliminat în min. 83 pentru o intrare brutală la compatriotul său Filipe Nascimento (ex-CFR Cluj), în timp ce Culio a primit al doilea cartonaș galben în prelungiri (90+2), pentru fault asupra lui Valentin Costache.


CFR Cluj a dominat prima repriză, în timp ce Dinamo a fost mai bună în partea secundă a jocului.

Gazdele au avut oportunități de gol prin Ovidiu Hoban (13), care a trimis puțin pe lângă poartă din foarfecă, Paulo Vinicius (31), care a reluat cu capul pe lângă poartă, după un corner, și prin dinamovistul Katsikas (45), care a fost aproape de autogol. Singura ocazie din partea a doua a fost cea din minutul 75, când Nouvier a fost aproape să trimită în plasă de lângă Penedo și Romera.


Dinamo a avut o ocazie bună în prima repriză, dar Camora a respins de pe linie mingea expediată cu capul de Rivaldinho (23). Diogo Salomao (48) a ratat singur cu portarul Cosmin Vâtcă, portarul clujenilor reținând șutul portughezului în min. 59. Steliano Filip a ratat cea mai mare ocazie a lui Dinamo, trimițând peste poartă din poziție ideală (74). Vâtcă a fost la post și în min. 79, la reluarea lui Costache.

CFR Cluj rămâne neînvinsă în campionat și ocupă locul al doilea, în timp ce Dinamo a suferit al doilea eșec.


Dinamo venea după trei partide fără înfrângere la Cluj.

FC CFR 1907 Cluj — FC Dinamo București 1-0 (1-0), Stadion "Dr. Constantin Rădulescu" — Cluj-Napoca


A marcat: Juan Emanuel Culio (37 — penalty).

Cartonașe roșii: Mario Camora (CFR, 83), Juan Emanuel Culio (CFR, 90+2).


Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenți: Octavian Șovre (Satu Mare), Vasile Marinescu (București); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea)

Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara) — CCA, Cătălin Popa (Vaslui) — LPF

Ultimele Stiri
abonare newsletter