Sport

Fostul antrenor al Universității Cluj, Adrian Falub, este noul antrenor al echipei din Chiajna

Adrian Falub, 44 de ani, va conduce banca tehnică a echipei Concordia Chiajna împreună cu Marius Suller și Gabriel Mărgărit (secunzi), Ioan Câmpean (antrenor cu portarii) și Massimo Stalteri (preparator fizic).

Adrian Falub este noul antrenor al echipei de fotbal Concordia Chiajna, fiind numit după ce Cornel Țălnar și întreg staff-ul său tehnic și-au reziliat, miercuri, contractele pe cale amiabilă, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.

În sezonul trecut, Adrian Falub a reușit s-o califice pe Universitatea Cluj în finala Cupei României, pierdută în fața Stelei (0-3). Tehnicianul nu a reușit să împiedice retrogradarea "șepcilor roșii" în eșalonul secund.


În prima parte a sezonului trecut, Falub a antrenat-o pe ASA Tg. Mureș. În stagiunea 2009-2010, el a pregătit-o FCM Târgu Mureș, cu care a reușit promovarea în Liga 1. În România, el le-a mai antrenat pe Sportul Studențesc, Unirea Alba Iulia, CSMS Iași și UTA Arad.

Clubul Sportiv Concordia Chiajna le mulțumește pentru colaborare antrenorilor Cornel Țălnar, Laurențiu Diniță și Radu Sărdescu și preparatorului fizic Constantin Niculae.


Cornel Țălnar a fost numit la 1 septembrie antrenor al echipei de fotbal Concordia Chiajna, înlocuindu-l în această funcție pe Marius Baciu.

În Liga I, Concordia este pe locul 12, antepenultimul, cu 14 puncte din 18 etape.

Ultimele Stiri
abonare newsletter