Sport

Victorie pentru "U" BT Mobitelco

"U" BT Mobitelco a câştigat prima partidă din campionat jucată pe teren propriu, 99-85 în faţa formaţiei Energia Rovinari.

"U" BT Mobitelco s-a impus miercuri seara în primul meci de campionat jucat la Sala Sporturilor "Horia Demian", în faţa formaţiei Energia Rovinari. După un prim sfert echilibrat, încheiat la egalitate, 22-22, clujenii s-au năpustit asupra oltenilor şi au câştigat sfertul doi cu 30-16, astfel că la pauză conduceau cu 52-38. Oaspeţii au încercat să revină în joc după pauză, dar nu au reuşit să se aproprie periculos, iar scorul final a fost 99-85 în favoarea elevilor lui Dorin Pintea.
La final, tehnicianul clujenilor a declarat că elevii săi au reuşit să câştige un meci greu. "A fost un meci greu pentru noi, aşa cum ne-am aşteptat. Am jucat bine, mai puţin în sfertul al treilea, în care iarăşi am luat o grămada de puncte, dar pe final am controlat jocul şi am reuşit să rotesc jucătorii astfel încât să nu avem probleme cu faulturile. A contat mult ambiţia jucătorilor noştri, le-am spus că trebuie să ne apărăm agresiv şi în multe cazuri am reuşit. Urmează meciul cu Chiajna, un alt joc greu. Avem doar o zi să pregătim această întâlnire", a spus Dorin Pintea la finalul meciului cu Energia Rovinari.
Partida din etapa a treia a Ligii Naţionale de baschet masculin, dintre Concordia Chiajna şi "U" BT Mobitelco se va disputa sâmbătă, în localitatea ilfoveană.

Marcatori

"U" BT Mobitelco: Lalovic 26 p (10 recuperări., 2 pase decisive., 2 intercepţii), Hargrove 21 p (5 rec., 6 p.d.), Cuic 16 p (12 rec., 6 p.d., 1 int.), Kuburovic 12 p (8 rec., 3 p.d., 1 int.), Sparks 9 p (5 rec., 3 p.d., 2 capace), Silvăşan 8 p (3 rec., 2 p.d.), Baciu 7 p (1 rec.), Medvedj (3 p.d., 1 rec., 2 int.).
Energia Rovinari: Djapa 19, Darby si Kakaroudis 15, Tal 12, Watson 11, Troupe 7, Reinke 6.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter