Sport

„Studenții“ joacă la Giurgiu

Universitatea Cluj va juca duminică în deplasare cu Astra Giurgiu, într-un meci din cadrul etapei a patra a Ligii 1.

„Studenții“ lui Ionel Ganea au obținut un singur punct în primele trei etape ale noului sezon. Clujenii au fost învinși de Petrolul Ploiești (0-1) și Oțelul Galați (1-2) și au remizat cu Ceahlăul, 1-1, deși au jucat mult timp în superioritate numerică.

Universitatea s-a întărit însă, de la meciul cu Ceahlăul fiind transferați Gaston Mendy, Ionuţ Neag şi Daniel Lung. Deasemenea, ar mai putea veni alți doi fotbaliști consacrați, Janos Szekely și Marius Niculae.


„Mai am nevoie de niște jucători, sper să rezolvăm și această problemă și să vină rezultatele pozitive. Pot să spun că echipa e în creștere de la meci la meci“, a declarat Ganea după meciul cu formația nemțeană, iar dorința i-a fost îndeplinită.

Astra a avut o evoluție bună în cele două meciuri jucate în acest sezon de Liga 1, reușind să se impună cu 5-2 în deplasare la Corona Brașov și cu 4-0 la Viitorul Constanța. Clujenii vor încerca însă să profite de oboseala giurgiuvenilor, care au jucat joi seara returul dublei cu Trencin, din preliminariile Europa League.


Meciul dintre Astra Giurgiu și Universitatea Cluj se va disputa duminică, 11 august, de la ora 19 și va fi transmis în direct de Digi Sport 1. Clujenii speră să aibă o evoluție precum în meciul din sezonul trecut, când s-au impus cu 2-1 la malul Dunării.

abonare newsletter