Sport

Situația lui Ricardo Cadu la CFR Cluj este în aer! Fostul fundaș s-a întors în Portugalia: „Eu aduc banii?” | EXCLUSIV

Directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, Ricardo Cadu (44 de ani), nu știe încă dacă va mai continua în Gruia odată cu intrarea echipei în insolvență și a problemelor financiare.

Ricardo Cadu, directorul sportiv al CFR-ului, nu știe încă dacă va mai rămâne în Gruia / Foto: Mădălina IVAN, monitorulcj.ro Ricardo Cadu, directorul sportiv al CFR-ului, nu știe încă dacă va mai rămâne în Gruia / Foto: Mădălina IVAN, monitorulcj.ro

 

 


 

Revenit la CFR Cluj în luna aprilie a acestui an la insistența lui Iuliu Mureșan, cel care era președintele clubului în acel moment, Ricardo Cadu nu știe încă dacă va continua în Gruia.


 

Imediat după intrarea clubului în insolvență, conducerea clubului a fost preluată de Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, iar de situația jucătorilor care vin și pleacă se ocupă Marian Copilu, președintele echipei.


El a fost cel care l-a convins pe Marius Șumudică să revină la Cluj ca antrenor principal după demiterea lui Antonio Folha, astfel că implicarea lui Cadu a scăzut tot mai mult în ultima perioadă. Lusitanul spune că nu știe care este situația sa, iar aceasta se va decide în perioada următoare, imediat după ce se va întoarce din Portugalia.

„Nici eu nu știu care e situația mea. O să vedem, trebuie să vorbesc cu conducerea care este acum și să vedem ce va fi. Nu s-a discutat nimic, până acum, de plecarea mea sau ceva.


Acum domnul Zăvăleanu se ocupă. Trebuie să am o discuție cu el, nu am apucat să vorbim, eu sunt în Portugalia acum, cred că mă întorc”, a spus Ricardo Cadu, într-o intervenție în exclusivitate pentru monitorulcj.ro.

Antonio Folha a fost antrenorul CFR-ului timp de 6 meciuri, timp în care a bifat două victorii, un egal și trei înfrângeri / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook

Cadu: „Când am venit eu la CFR, Folha era «pe masă!»!”

Fostul fundaș al CFR-ului spune că nu se simte vinovat pentru situația în care a ajuns clubul în acest moment. Cadu a anunțat că nu a influențat decisiv venirea lui Antonio Folha în Gruia. 


Mai mult, a dezvăluit că tehnicianul era în cărți pentru a prelua clubul încă din perioada când s-a întors în România, atunci când ardelenii erau pregătiți de către Daniel Pancu.

„Nu mă simt vinovat pentru ce se întâmplă acum la CFR. Aduc eu banii? Nu eu l-am adus pe Folha. Când eu am venit la CFR Cluj (finalul lunii aprilie 2026), Folha era deja «pe masă».

E grea situația de acum, chiar nu e ușoară. Ca jucător nu mi s-a întâmplat așa ceva. Eu cred că avem echipă bună, asta e părerea mea, iar până să vină Marius Șumudică am trecut un tur în Conference, dovadă că avem echipă bună.

E greu să vorbesc acum de obiectivul echipei, trebuie doar să rezolvăm problemele financiare și apoi vedem și sportiv.”, a spus Ricardo Cadu, într-o intervenție pentru monitorulcj.ro.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ricardo Cadu și-a anunțat decizia după plecarea lui Iuliu Mureșan de la CFR Cluj: „Pentru el am venit!”

Ricardo Cadu avea stabilită o întâlnire cu Gabi Mureșan în această lună: „Trebuia să ne vedem! Sunt fără cuvinte, a fost un șoc” | EXCLUSIV

CFR Cluj, mutare de impact! Ricardo Cadu revine în Gruia: „Bine ai venit acasă!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter