Sport
Dan Nistor a ajuns la o cifră încredibilă! Performanța mijlocașului din meciul cu Hermannstadt.
La 37 de ani, Dan Nistor a ajuns la 485 de prezențe pe prima șcenă a fotbalului din România.

Moment special pentru unul dintre veteranii echipei lui Ioan Ovidiu Sabău. În meciul de duminică, încheiat 2-2 contra lui Hermannstadt, Dan Nistor a bifat cea de-a 485-a prezență în prima ligă.
Cu apariția din etapa a 4-a, fotbalistul originar din județul Argeș l-a egalat la meciuri pe Florea Ispir, fostul fotbalist de la ASA Târgu-Mureș.
„E ceva extraordinar. Nu mă gândeam că voi ajunge la nivelul ăsta, la atâtea meciuri. Ceva incredibil. Sper să nu mă opresc aici și să fiu sănătos, să îmi ajut cât de mult pot echipa. Deocamdată vreau să fiu sănătos și să meargă „U” Cluj ca anul trecut, în play-off.
Am avut o săptămână foarte grea, ne bucurăm, am suferit foarte mult. Am văzut la ce nivel suntem și 100% vom arăta mai bine meciurile viitoare. E foarte greu să faci o echipa peste noapte, dar eu sunt convins că ușor-ușor ne vom reveni.
Anul trecut au plecat 12 jucători, acum au venit 12, nici Mister nu are bagheta magică. Dar vom face să fie bine. De aia ne-am apucat de fotbal.
Dacă nu putem să alergăm, putem să ne lăsăm, nu? Cred că a fost o diferență mare față de meciul din Conference League. Atunci ne-am văzut învingători dinainte și poate de-aia s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a spus Dan Nistor la finalul meciului de la Sibiu.
Sezonul acesta poate ajunge pe primul loc
În acest moment, Dan Nistor mai are nevoie de 5 apariții pentru a ocupa poziția secundă în topul prezențelor pe prima șcenă a fotbalului din România.
Costică Ștefănescu, cu 490 de meciuri, și Ionel Dănciulescu, cu 515, completează podiumul.
Cum sezonul în curs este abia la început, dacă „U” Cluj se va califica în play-off, ardelenii vor mai avea de disputat încă 36 de meciuri până la finalul sezonului, ceea ce înseamnă că Nistor are șanse reale de a ajunge pe primul loc în acest top anul viitor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: