Sport
Lovitură grea pentru Dan Petrescu! Karlo Muhar, out cel puțin o lună după accidentarea suferită.
Probleme mari pentru CFR Cluj înaintea returului din turul doi preliminar al Europa League. Mijlocașul croat Karlo Muhar va lipsi de pe teren timp de cel puțin o lună, după ce a suferit o accidentare serioasă în duelul cu FC Lugano, disputat joi seara în Elveția.

Probleme mari pentru CFR Cluj înaintea returului din turul doi preliminar al Europa League. Mijlocașul croat Karlo Muhar (29 de ani) va lipsi de pe teren timp de cel puțin o lună, după ce a suferit o accidentare serioasă în duelul cu FC Lugano, disputat joi seara în Elveția.
Partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, însă ardelenii au pierdut mult mai mult decât două puncte. În minutul 77, Karlo Muhar a fost nevoit să părăsească terenul după ce a resimțit dureri puternice la genunchi, iar primele temeri s-au confirmat după investigațiile medicale.
CITEȘTE ȘI:
Vârsta e doar un număr pentru Camora! Capitolul la care fundașul veteran este primul.
Potrivit informațiilor obținute de Fanatik, mijlocașul central a suferit o leziune la ligamentul colateral, ceea ce va impune o perioadă de imobilizare de trei săptămâni. Intervenția chirurgicală a fost exclusă pentru moment, însă revenirea pe gazon nu va fi posibilă mai devreme de patru săptămâni.
Probleme pentru linia mediană a CFR-ului
Dan Petrescu trebuie acum să regândească formula de mijloc pentru următoarele meciuri decisive, atât în Europa, cât și în SuperLiga. Muhar era una dintre piesele de bază în sistemul gândit de tehnicianul clujenilor, contribuind nu doar defensiv, ci și prin aportul ofensiv – chiar dacă în meciul de la Lugano a ratat o oportunitate importantă, irosind un penalty în minutul 11.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: