Sport

Unirea Dej, calificată în play-off-ul Ligii a II-a

Dinamo Bucureşti, Gloria Buzău şi Unirea Dej s-au calificat, duminică, în faza play-off a Ligii a II-a de fotbal, după partidele din etapa a 19-a, ultima a sezonului regulat.

sursă foto Facebook FC Unirea Dej sursă foto Facebook FC Unirea Dej

 

Cele trei echipe se alătură celorlalte formaţii care îşi asiguraseră deja prezenţa în play-off, CSA Steaua (fără drept de promovare), Oţelul Galaţi şi Poli Iaşi.


Dinamo a remizat acasă, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, cu penultima clasată, Poli Timişoara, 1-1. 

Unirea Slobozia a remizat acasă cu FC Braşov, 2-2, în timp ce Gloria Buzău a terminat nedecis, 1-1, în deplasare cu Minaur Baia Mare.


Dinamo, Gloria şi Unirea Slobozia au terminat cu 31 de puncte fiecare, dar departajarea s-a făcut prin rezultatele directe, în clasamentul în trei echipa ialomiţeană fiind ultima, astfel că a încheiat pe locul 7.

Primele 6 clasate la finalul sezonului regular vor disputa locurile de promovare. Partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-off-ului, două echipe vor promova direct în prima ligă, în timp ce alte două vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 şi 7 din play-out-ul Superligii.


Echipele din play-out-ul ediţiei 2022-2023 a Ligii a II-a vor fi împărţite în două grupe a câte şapte echipe, în funcţie de locul ocupat la finalul sezonului regular, după cum urmează: Grupa A - locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19, Grupa B - locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20.

În cadrul play-out-ului, în fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 şi 7, iar cele două formaţii de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj în dublă manşă pentru menţinerea în liga secundă.


Atât în play-off, cât şi în play-out, echipele vor intra cu punctajul acumulat la finalul sezonului regulat.

Clasament

1. CSA Steaua 40 puncte
2. ACSM Politehnica Iaşi 40
3. ACS SC Oţelul Galaţi 36
4. FC Unirea Dej 32
5. Gloria Buzău 31
6. Dinamo 31


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Unirea Dej încheie cantonamentul din Antalya cu o înfrângere

Meci decisiv pentru Unirea Dej pentru a ajunge în play-off-ul ligii secunde

Fotbaliștii de la Unirea Dej, prinși în nebunia generată de cutremurul din Turcia. Seismul a avut o magnitudine de 7,8 grade Richter

Ultimele Stiri
abonare newsletter