Sport

Cristi Balaj despre Gabriel Debeljuh: „Îl așteptăm, cred că o să vină până la urmă”

Deși Gabriel Debeljuh întârzie să semneze prelungirea contractului cu CFR, Cristi Balaj este încrezător că fotbalistul va continua în Gruia.

Gabriel Debeljuh /FOTO: CFR Cluj - Facebook Gabriel Debeljuh /FOTO: CFR Cluj - Facebook

 

 


Gabriel Debeljuh are un contract valabil cu CFR Cluj până în 2024, însă clubul campion al României depune eforturi semnificative încă de pe acum pentru a-l convinge să prelungească contractul atacantului croat. Deși a fost accidentat și nu a jucat timp de jumătate de an, Debeljuh întârzie să-și dea acordul pentru prelungirea contractului său. Cu toate acestea, Cristi Balaj sugerează că fotbalistul în vârstă de 26 de ani va rămâne la CFR Cluj.

 


„Îl așteptăm, cred că o să vină până la urmă. Am discutat cu el și i-am recomandat, fiind sub contract cu noi, să vină la Cluj, să-și continue recuperarea mai ales că intră în linie dreaptă în partea finală a recuperării. Atunci când îi permite medicul sau când nu mai există vreun risc sau riscurile sunt cât mai mici pentru că riscurile există de fiecare dată.

Când din punct de vedere medical i se permite să intre în teren, să începe să joace la echipa a doua acolo unde sunt terenuri foarte bune și condiții excelente să intre 15 minute, 20 minute, după care vom evolua în Cupa României”, a declarat Cristi Balaj pentru fanatik.ro.


Cristi Balaj a precizat că vrea cu orice preț ca Debeljuh să rămână la CFR Cluj, deoarece s-a dovedit a fi o piesă esențială în zona ofensivă a ardelenilor.

„Dacă ne vom califica în fazele următoare (n.r. Cupa României) poate să joace o repriză, o jumătate de repriză și să înceapă încet-încet să intre în meci pentru că are nevoie de acești pași. Atunci când îți revii nu o să joci un meci întreg. A zis că se gândește.


A jucat la noi, ne-a ajutat să facem performanță, am câștigat campionatul cu el. Dacă eu ca și președinte consider că nu a luat cea mai bună decizie nu este datoria mea să-l aduc pe drumul cel bun?”, a adăugat Balaj.

Debeljuh are 33 de goluri și 7 pase decisive în 103 meciuri pentru CFR Cluj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Suporterii CFR Cluj, mobilizare pentru derby-ul Clujului: „Ne învingem rivalii atât pe teren cât și în tribune!”

CFR Cluj, meci complicat la Sf. Gheorghe cu Sepsi în penultima etapă din sezonul regulat

Ultimele Stiri
abonare newsletter