Sport

Concluziile lui Sabău după egalul dintre „U” Cluj și CS Mioveni: „Mă dezamăgește foarte mult acest rezultat”

„U” Cluj a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a 25-a din SuperLigă. Antrenorul echipei FC Universității Cluj nu este mulțumit de rezultat.

Ioan Sabău, antrenorul „U” Cluj/ Foto: captură ecran Youtube FC Universitatea Cluj Ioan Sabău, antrenorul „U” Cluj/ Foto: captură ecran Youtube FC Universitatea Cluj

 

 


Universitatea Cluj a remizat scor 2-2 împotriva contracandidatei în lupta pentru evitarea retrogradării, CS Mioveni. „Studenții” au reușit să întoarcă scorul după ce echipa lui Nicolae Dică a condus cu 2-0.

 


Chiar dacă „U” Cluj a reușit să obțină un punct din partida contra CS Mioveni, Ioan Sabău nu este mulțumit de rezultat.

„Este un 2-2 cu Mioveni, de pe ultimul loc. Nu ai voie”

„Am avut reacție, dar nu ai voie să primești două goluri. Indiferent. Ai jucat cu Mioveni, de pe ultimul loc. Înțeleg că au avut niște rezultate bune, modificări în lot, dar... Trebuie să jucăm cu mai mult curaj, mai multă personalitate, mai multă dorință de victorie. În minutul doi să primești gol așa ușor... Am dominat, am avut mai multe ocazii, dar până la urmă este 2-2. Mă dezamăgește foarte mult acest rezultat.


Am dominat, este clar, dar este un 2-2 cu Mioveni, de pe ultimul loc. Nu ai voie. Când pregătești un joc atât de bine, să te surprindă.... De apreciat reacția lor, efortul pe care l-au făcut, dar avem mult de muncă. Ceva trebuie să schimbă. Poate și din punct de vedere tactic, poate niște jucători - să le dau o pauză, să-i încarc. Ceva lipsește acestei echipe. Sper ca în scurt timp să identific și să rezolv această problemă. Trebuie să fac ceva astfel încât să răscolesc orgoliul din ei și să joace cu mai mult curaj. Cu personalitate în jurul careului advers, să ia deciziile cele mai bune. Dar nu pot decât să-mi exprim și apreciere. Am revenit de la 0-2, să-ți creezi și ocazii. Mioveni, dacă ar fi avut ocazia lui Bălan, cred că ar fi înscris.

Să ajungem la acea stare de spirit pe care am avut-o la primele două meciuri. Atunci, am arătat ca o echipă care poate să domine, să aibă curaj dinamica, viteza, pressing-ul pe care trebuie să-l faci atunci când pierzi mingea.


Nu trecem printr-o perioadă prea bună. Trebuie să lucrăm mai mult la calitate, la finalizare, dar și la apărare, să nu mai luăm atât de multe goluri”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la finalul partidei.

CITEȘTE ȘI:

„U” Cluj salvează un punct după duelul cu CS Mioveni. „Studenții” au întors meciul

Ioan Sabău, avertisment înaintea meciului dintre „U” Cluj și CS Mioveni: „Ne așteaptă un meci extrem de dificil”

Ultimele Stiri
abonare newsletter