Sport

Anton Maglica este bucuros de venirea la CFR Cluj: „Știu că este un club mare”

Noul atacant al CFR Cluj, Anton Maglica este fericit de transferul realizat la campioana României. Croatul dorește să ajute echipa să câștige Superliga.

Anton Maglica în cantonamentul din Spania /FOTO: CFR Cluj 1907 - Youtube Anton Maglica în cantonamentul din Spania /FOTO: CFR Cluj 1907 - Youtube

 

 


Noua achiziție a celor de la CFR Cluj, croatul Anton Maglica este bucuros de mutarea la echipa din Gruia, spunând despre CFR ca este un club mare și că este ferici că face parte din lotul acestuia.

 


„Sunt foarte fericit că am venit aici, știu că este un club mare, au fost campioni în ultimii 5 ani și sunt foarte fericit că fac parte din acest club. 

Antrenamentele sunt grele dar trebuie să fim în formă bună pentru a începe să jucăm bine”, a declarat croatul într-un interviu din cantonamentul CFR-ului.


Atacantul nu a avut probleme în a se adapta, având și alți colegi croați. Acesta a mai și colaborat cu Dan Petrescu cu alte ocazii.

„Când ai jucători care vorbesc aceeași limbă este mai ușor, în special cu Karlo (Muhar) pentru că am jucat cu el și înainte, pe Kollinger și Cvek i-am intalnit acum, dar este mai ușor să te adaptezi când ai colegi care vorbesc aceeași limbă.


Am fost antrenat de două ori de Dan Petrescu, o dată în China pentru puțin timp, și o dată în Turcia”, a mai declarat croatul.

Atacantul a urmărit CFR-ul încă de dinainte să vină la echipă, remarcând faptul că echipa este prezentă constant în Europa și că în ultimii ani au fost campionii României.


„Urmăream Clujul de dinainte. Știu că majoritatea timpului joacă în Europa și sunt campioni aici. Vreau să ajut echipa să își atingă obiectivele și echipa să mă ajute pe mine să îmi ating obiectivele. Doresc ca în acest sezon să câștigăm campionatul, în Europa să ajungem cât mai departe posibil și să ajut echipa să câștige meciurile cu ușurință.

Daca este posibil îmi doresc să marchez 20 de goluri. Este puțin dificil, dar și dacă marchez 10 goluri ar fi frumos. Pe moment îmi doresc să fiu sănătos și să câștigăm meciuri”, a adăugat fotbalistul.

Anton Maglica este încrezător în puterile CFR-ului pentru dubla cu Lazio, deși știe că echipa italiană este o forță în Italia.

„Va fi un meci dificil pentru că Lazio este o echipă foarte bună și o dovedește în Italia dar cred că și CFR are șanse bune, așa că vom vedea, va fi un meci bun.

Doresc ca fanii noștri să ne susțină și sper să îi bucurăm cu ce vom face pe teren”, a mai declarat Maglica.

CITEȘTE ȘI:

Campioana României, doar egal în primul amical din Spania. CFR Cluj – Holstein Kiel 1-1. VIDEO

Bogdan Țîru, planuri mărețe alături de CFR Cluj: „Vreau să fiu mai bun în fiecare zi”

abonare newsletter