Sala festivă a Colegiului Național Mihai Viteazu din Turda a găzduit miercuri, 14 ianuarie, evaluarea activităţii Detaşamentului de Pompieri Turda pentru anul 2014.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat, în perioada 09-12 ianuarie 2015, acţiuni pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini.
Duminică de duminică, două clujence lasă deoparte confortul de acasă, pentru a explora străzile orașului. De când au făcut și o pagină de Facebook, sute de alți amatori au început să li se alăture. Reporterii Monitorului au vrut la rîndul lor să afle cum e să redescoperi frumusețea Clujului.
Maiorul Mariana Barbu este cea care ne arată fața de dincolo de uniformă a jandarmilor clujeni și facilitează apropierea oamenilor legii de comunitate.
Universitatea Babeş-Bolyai organizează şi în acest an concursuri care pot înlocui examenul de admitere la facultate, pentru anul universitar 2015-2016. Acestea se adresează în principal elevilor de liceu de clasa a XI-a şi a XII-a care doresc să-şi testeze capacităţile, în vederea admiterii la una dintre cele 21 de facultăţi din cadrul UBB.