Social

Clujenii au dăruit cadouri copiiilor nevoiași, în Piața Unirii. Lucian Mîndruță: „Au donat oamenii care știu cum e să nu ai” VIDEO

Prezentatorul Lucian Mîndruță a strâns donații de clujeni în Piața Unirii care vor ajunge la copiii nevoiași din mediul rural de Crăciun, printr-o inițiativă DigiFM.

Clujenii au dăruit cadouri copiiilor nevoiași, în Piața Unirii/ foto: Lucian Mîndruță Clujenii au dăruit cadouri copiiilor nevoiași, în Piața Unirii/ foto: Lucian Mîndruță

 

 


Printr-o inițiativă a Digi FM, parte din proiectul #ȘcoalaFărăPauză, Lucian Mîndruță a venit la Cluj-Napoca miercuri pentru a organiza campanii de donații.


În Piața Unirii din Cluj-Napoca a avut loc o emisiune On Air, difuzată dintr-un studio mobil cu însemnele #ȘcoalaFărăPauză, pe data de 8 decembrie 2021.


Ascultătorii au fost invitați să aducă fericire copiilor de sărbători. Digi FM colectează donațiile și le va dărui copiilor mai puțin norocoși, care nu au avut aproape niciodată un Crăciun  fericit.

Donațiile reprezintă jucării, rechizite, haine, echipamente IT de care ascultătorii consideră că nu mai au nevoie, dar care să se afle în condiții bune.


Clujenii au donat în Piața Unirii

După campania de la Cluj-Napoca, Lucian Mîndruță a distribuit pe Facebook fotografii cu clujenii care au donat pentru copiii nevoiași:

„Ei sunt oamenii acestei seri. Clujenii cu inima mare, chiar dacă mai des cu bugete mici... M-au înconjurat în cadouri în câteva ore!”


De asemenea, prezentatorul a făcut un videoclip cu unul dintre donatori, numit Istvan. El a adus jucării pentru băieți, mașinuțe, dulciuri și fructe, pe care le-a cumpărat special pentru această ocazie.

Lucian Mîndruță l-a întrebat dacă este bogat, iar Istvan a răspuns că „nu”. Prezentatorul a spus că nu a întâlnit oameni bogați care să doneze, ci doar oamenii care „știu cum e să nu ai”:


„Nu am întâlnit până acum niciun om bogat care să ne doneze la campania asta, numai oamenii care știu ce înseamnă să nu ai. Mi s-a părut foarte frumos gestul acesta (…) Sunteți darnici în Cluj”, a spus Mîndruță.

1 părinte din 6 nu are nici măcar 10 lei pentru cadouri

Jumătate dintre familiile care locuiesc în mediul rural ar anula sărbătorile în 2021, din cauza lipsei banilor, în timp ce un părinte din şase nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului, relevă rezultatele unui studiu realizat de organizaţia World Vision România.

Pe acelaşi fond, datele cercetării de specialitate arată că o treime dintre părinţi au mai puţin de 50 de lei să cumpere un cadou, iar în aceeaşi pondere nu şi-au permis un brad, în anul 2020.

De altfel, o treime dintre familiile vulnerabile din mediul rural nu au brad la Crăciunul din acelaşi an, în timp ce peste 50% dintre acestea au avut un brad împodobit sărăcăcios. Doar două din zece familii (20%) au avut anul trecut bradul pe care şi l-au dorit.

Perioada Crăciunului, stresantă pentru părinți

De asemenea, peste jumătate dintre părinţi spun că perioada Crăciunului este una stresantă pentru ei, aproape trei sferturi (74%) fiind preocupaţi de lipsa banilor.

În plus, 30% din totalul respondenţilor afirmă că sunt stresaţi pentru că le este ruşine că nu pot asigura familiei cele necesare, 14% pentru că nu cu ce încălzi casa, 10% deoarece nu ştiu dacă vor avea bani pentru mâncare şi tot 10% fiindcă nu au haine de iarnă.

Potrivit sursei citate, în jur de 70% dintre respondenţi ar alege un cadou care să acopere o necesitate de bază (alimente, haine, încălţăminte), mai puţin de 30% ar alege un cadou care să-l bucure pe copil, chiar dacă nu este o necesitate de bază.

CITEȘTE ȘI:

Emisiune Digi FM de Crăciun, direct din Piața Unirii, cu Lucian Mîndruță! Campanie de donații, pentru copiii nevoiași

O masă caldă de Crăciun! Campanie de strângere de alimente pentru persoanele fără posibilități

abonare newsletter