Medicii Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj au prelevat organele unui bărbat aflat în moarte cerebrală și au fost donate altor doi bolnavi care au primit o nouă șansă la viață.
Omicron duce de două ori mai mulți copii în spitale, de două ori mai repede decât Delta, iar deschiderea școlilor produce un dezastru, atrage atenția medicul Octavian Jurma.
„Nivelul acesta de învățare poate fi atins doar cu o cazuistică mare și tocmai de aici noi putem să tratăm pacientul de la primul dinte până la sfârșitul vieții, cu toate patologiile specifice care apar în funcție de vârstă.”
În Cluj-Napoca se înregistrează tot mai multe cazuri de COVID-19, dar și testările sunt multe. Primarul Emil Boc susține că în curând orașul va intra într-o fază de platou, iar pe la mijlocul lunii februarie incidența va coborî.
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca a fost dotat cu trei noi echipamente medicale și trei paturi ATI. Investiția se apropie de 200.000 de lei.