Sănătate

Centrul de Evaluare COVID-19 de la Spitalul Județean de Urgență Cluj, ÎNCHIS începând de luni

Centrul de Evaluare COVID-19 de la Spitalul Județean Cluj-Napoca se închide începând de luni, 9 mai.

Centrul de Evaluare de la Spitalul Județean de Urgență Cluj se închide începând de luni/ FOTO: Monitorul de Cluj Centrul de Evaluare de la Spitalul Județean de Urgență Cluj se închide începând de luni/ FOTO: Monitorul de Cluj

 

Începând de luni, 9 mai, Centrul de Evaluare COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca va fi închis după trei luni și jumătate de activitate neîntreruptă.


 

Centrul de Evaluare va fi închis ca o consecință a scăderii numărului de persoane infectate cu COVID-19.


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

„Noi am avut 9 centre de evaluare deschise, am închis Spitalul Municipal Cluj-Napoca pentru că adresabilitatea și costul de eficiență și eficacitate erau foarte scăzute. 


Este propunere solicitare din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj ca de luni (9 mai- n. red. ) să închidă centrul de evaluare, iar în urma analizei indicatorilor, da, se va aproba acest lucru. 

Spitalul Huedin a redus programul de lucru a Centrului de Evaluare, nu mai este de dimineața până seara, acuma este de la 08:00 la 11:00, și pentru o zi, având în vedere adresabilitatea acestui centru de evaluare fiind extrem de scăzută. Restul centrelor de evaluare rămân momentan deschise”, a declarat pentru monitorulcj.ro Mihai Moisescu, șeful DSP Cluj.


Din 25 ianuarie 2022 până în prezent, în cadrul centrului au fost evaluați și au primit îngrijiri de specialitate un număr de 664 de pacienți confirmați COVID, cu forme ușoare ale bolii.

Alături de medicul coordonator Dr. Mihaela Mocan și un nucleu permanent de 7 persoane (medici, asistente medicale, tehnicieni de radiologie și o infirmieră), în centru și-au desfășurat activitatea prin rotație alți 7 medici specialiști și 15 medici rezidenți.


Potrivit prefectului Clujului, Irina Munteanu, centrele de evaluare vor fi reevaluate săptămâna viitoare și se va decide care centre vor fi închise.

„Centrul de Evaluare de la Spitalul Municipal a fost închis, cel de la Spitalul Orășenesc Huedin și-a modificat programul, fiind redus programul, dar probabil se va închide și acesta săptămâna viitoare la fel și cel de la Spitalul Județean Cluj cu data de 9 mai. Restul centrelor rămân funcționale, însă se reevaluează săptămâna viitoare, din nou, pentru că nu mai există adresabilitate.  A fost o săptămână întreagă în care nu s-a adresat niciun pacient vreunuia dintre centre și nu ținem atât de mult personal medical blocat și aparatura până la urmă dacă nu avem adresabilitate”, a transmis pentru monitorulcj.ro, Irina Munteanu.

 

CITEȘTE ȘI:

Centrul de Evaluare COVID-19 de la Spitalul Județean Cluj, operațional de ASTĂZI. Pacienții nu au nevoie de bilet de trimitere. FOTO

Cluj, pe locul doi la cele mai multe cazuri de COVID raportate vineri în România. Dar incidența rămâne mică

Ultimele Stiri
abonare newsletter