Sănătate

Distribuirea dozelor de vaccin antigripal continuă. Încă 930.000 de doze vor ajunge la medicii de familie

Până în momentul de față s-au repartizat peste 2 milioane de doze de vaccin antigripal. Copiii și bătrâni reprezintă o prioritate la vaccinarea gratuită.

 

 


Încă 930.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în această săptămână la cabinetele medicilor de familie, pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Ministerul Sănătății a repartizat, în total, 2.430.000 de doze de vaccin, reprezentând peste 80% din numărul total achiziționat pentru sezonul 2020-2021. Ultima tranșă de vaccin antigripal va fi distribuită la începutul lunii decembrie.


Persoanele peste 65 de ani au prioritate la vaccin

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită au prioritate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Până la data de 15 noiembrie, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită, au fost vaccinate un număr de 652.393 persoane din categoriile de risc.


Până în prezent nu a fost confirmat niciun deces

Conform Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinica, IACRS si pneumonii) a fost de 43.871, cu 48.1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.603) și cu 2.6% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (45.068).

Până în prezent a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat la laborator și niciun deces confirmat cu virus gripal.


CITEȘTE ȘI:

3,5 milioane de doze de vaccin antigripal vor fi aduse în România. Mai mult decât DUBLU față de anul trecut

S-a confirmat primul caz de gripă din această toamnă

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter