Sănătate
Mircea Abrudean, la inaugurarea Centrului de Neurochirurgie din Cluj: „Un proiect esențial pentru salvarea de vieți omenești și o investiție pe care am susținut-o constant”.
Președintele Senatului a participat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară din Cluj, obiectiv medical pe care l-a susținut încă din etapele de început ale proiectului: „Județul Cluj este un exemplu de dezvoltare și de seriozitate”, spune Mircea Abrudean.
Clujul a marcat, sâmbătă, un moment important în domeniul medical odată cu inaugurarea noului Centru de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară.
CITEȘTE ȘI:
Clujul inaugurează noul Centru de Neurochirurgie: Spital construit de la zero în urma unei investiții de peste 230 de milioane de lei din PNRR
Prezent la eveniment, președintele Senatului Mircea Abrudean a semnalat rolul esențial al noului spital în salvarea de vieți omenești și a arătat că proiectul a fost susținut încă din etapa în care era „un proiect pe hârtie”.
Mircea Abrudean, la inaugurarea Centrului de Neurochirurgie din Cluj: „Un proiect esențial pentru salvarea de vieți omenești și o investiție pe care am susținut-o constant”.
Centrul de Neurochirurgie din Cluj va oferi o infrastructură medicală modernă ce va consolida capacitatea de tratament și va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale specializate la nivel regional.
„Centrul de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cea mai mare investiție spitalicească din ultimii 50 de ani din județul Cluj, a fost inaugurat astăzi.
O investiție de peste 230 de milioane de lei, prin PNRR, este inițiativa reputatului profesor dr. Ștefan Florian, căruia îi mulțumesc din suflet pentru implicare și efort”, a transmis președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL Cluj) în mesajul său.
CITEȘTE ȘI:
Ilie Bolojan, la inaugurarea Centrului de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară din Cluj-Napoca: „Clujul este o locomotivă a dezvoltării României”
Realizarea proiectului a debutat în august 2022, însă noul Centru de Neurochirurgie a fost pregătit încă din perioada în care Mircea Abrudean a fost prefect de Cluj:
„Am susținut construcția Centrului din faza în care era încă doar un proiect pe hârtie, iar eu, la vremea aceea prefectul Județului Cluj.
Și am continuat să-l susțin și în perioada în care am fost secretar general al Guvernului”, a arătat șeful Senatului.
Mircea Abrudean a precizat că reducerea critică a timpului de intervenție în cazul accidentelor vasculare cerebrale și al patologiilor neurovasculare acute, precum și capacitatea de a prelua cazuri complexe din întreaga regiune a Transilvaniei, va decongestiona alte unități și va salva mai multe vieți.
„Mă bucur din suflet că, iată, reușim, încă o dată, să arătăm că județul Cluj este un exemplu de dezvoltare și de seriozitate”, a adăugat Mircea Abrudean, președintele Senatului României, prezent la eveniment.
Centrul de Neurochirurgie deschis la Cluj va dispune de dotări complexe, un număr de 109 paturi, dintre care 26 paturi de terapie intensivă.
Spitalul este dotat cu echipamente pentru investigații și tratament neurochirurgical și neurovascular. Printre facilități se regăsesc :
*o sală hibridă cu o suprafață de circa 70 mp
*șase săli de operație pentru proceduri neurochirurgicale.
Centrul dispune de o zonă dedicată investigațiilor imagistice, dotată cu un aparat RMN de 3 Tesla, un CT multislice și un angiograf.
Noul spital, un proiect unic la nivel național, va oferi o gamă largă de servicii în sectorul patologiilor neurochirurgicale.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
