Sănătate
Medicii de la stat își riscă locul de muncă dacă pleacă mai devreme de la spital pentru a lucra la privat. Ministrul Sănătății: „Se va ajunge la desfacerea contractului de muncă”.
Ministerul Sănătăţii pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să permită inclusiv desfacerea contractului de muncă în cazul medicilor din sistemul public care nu respectă programul de lucru şi părăsesc unitatea medicală pentru a lucra în sistemul privat.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, că deși nu este de acord ca medicii să lucreze fie în instituții medicale publice, fie în unități sanitare private, aceștia sunt obligați să-și respecte programul de muncă la stat. În caz contrar, medicii pot rămâne fără loc de muncă.
Și fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, declara la începutul lui 2023 că problema medicilor care lucrează și la stat, și la privat nu ar trebui să afecteze pacienții. Dar fiecare medic poate decide unde lucrează după orele de program dintr-un spital public.
CITEȘTE ȘI:
Programul medicilor care lucrează și la stat, și la privat. „Este problema fiecărui medic unde mai activează după cele 8 ore lucrate în spitalul public”
Însă, atunci când pacienţii care merg la stat sunt direcţionaţi spre privat, eventual la acelaşi medic, acest fenomen reprezintă o problemă.
Rogobete: „Medicii au obligaţia să părăsească spitalul public atunci când se termină programul de lucru”
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat măsuri dure împotriva medicilor care nu își respectă programul de lucru la spitalele de stat.
„Eu am spus ferm încă de la preluarea mandatului - nu sunt de acord ca medicii să lucreze fie la public fie la privat, însă colegii mei care lucrează la public au obligaţia să părăsească spitalul public atunci când se termină programul de lucru.
Ce fac după programul de lucru adică de la ora 3:00 în unele situaţii 4:00 nu-i putem controla şi eu cel puţin nu vreau să îngrădesc libertatea nimănui de a avea două joburi”, a spus, sâmbătă, ministrul Alexandru Rogobete în cadrul unei declarații de presă publicate de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook.
Astfel, potrivit ordonanței de urgență aflate în lucru, măsura extremă poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă pentru medicii care nu își respectă programul.
„Vom creşte numărul de instrumente administrative ale managerului şi ale şefului de secţie astfel încât să ne asigurăm că acest fenomen în care, nu toţi (medicii - n.red.), nu vreau să generalizez, dar un procent semnificativ, din păcate, părăsesc spitalul public la ora 12:00, la ora 1:00 pentru a presta servicii medicale în alte unităţi sanitare în special în cele private.
La Ministerul Sănătăţii pregătim o ordonanţă de urgenţă care va aduce modificări legislative importante în sensul că vom ajunge până la desfacerea contractului de muncă în spitalul public”, a explicat ministrul Sănătății în urma vizitei la șantierul centrului de arși de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu”.
Ori la stat, ori la privat
În ianuarie 2023, directorul medical al Institutului Inimii din Cluj, Adrian Molnar, semnala că medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat, iar soluționarea acestei probleme ar asigura o mai bună funcționare a sistemului sanitar românesc.
CITEȘTE ȘI:
Problema medicilor din România. Director Institutul Inimii Cluj: „Ar trebui să lucreze la stat sau la privat! Nu în ambele locuri”
„Nu se poate ca un medic să lucreze dimineaţa la stat şi după amiază la privat în aceeaşi specialitate, cu bolnavi de acelaşi tip. Nu se poate ca medicul care lucrează la stat să îndrume pacienţii din spitalele de stat, din ambulatoriile de stat, să le îndrume către privat, spunându-le că nu vor beneficia de aceleaşi servicii la stat ca şi la privat, că nu sunt aceleaşi materiale, că nu au aceleaşi resurse. Nu este adevărat, nu este deloc adevărat.
Cred că aici este una dintre problemele mari ale sistemului medical românesc. Această interferenţă privatul cu spitale de stat. După părerea mea, medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri. Atunci când se va rezolva această problemă, o mare parte din problemele sistemului sanitar românesc ar dispărea”, potrivit directorului medical al Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: