Un analist care a lucrat la Palatul Cotroceni dezvăluie un scenariu-șoc care ar putea bulversa întreaga scenă politică românească în perspectiva alegerilor prezidențiale.
Sociologii clujeni consideră că preocupările Guvernului Ponta au fost, în cei doi ani de la instalare, eminamente politice, constând în „eterna fixaţie- regimul Băsescu“.
Fostul premier Emil Boc susţine că PSD manipulează în campania electorală pentru europarlamentare, folosind panouri în care vorbeşte despre lucruri pe care nu le-a realizat, precum numărul de kilometri de autostradă sau sumele atrase din fonduri europene.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, la Cotroceni, că premierul Victor Ponta nu trebuie să fie preşedintele României, pentru că ţara va intra în regres.
Liberalii clujeni susţin că vor depune contestaţii la BEJ, dacă va fi cazul în ceea ce priveşte folosirea denumirii USL de către PSD în campanie, în timp ce social democraţii precizează că a existat deja o asemenea contestaţie într-un alt judeţ, care a fost însă respinsă.
Întrebat cum comentează afirmaţia premierului Victor Ponta potrivit căreia în sesizarea la Curtea Constituţională împotriva şefului statului va fi inclus şi un citat din Emil Boc, fostul premier a declarat pentru Mediafax că purtarea unui tricou cu sigla unui partid de către preşedinte nu reprezintă un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Guvern.
Reprezentanţii PDL Cluj Napoca susţin că PNL Cluj, în lipsa unei strategii coerente de campanie electorală, apelează mai nou la „tot felul de tertipuri pentru a interacționa cu cetățenii și pentru a-i minți în cel mai josnic mod cu putință“.