PNL încă plătește datoriile acumulate în timpul campaniei prezidențiale, motiv pentru care Biroul Politic Național al PNL a decis, luni, ca fiecare organizație județeană să cotizeze lunar cu 9.000 de lei pentru „susținerea eforturilor și funcționării partidului”, potrivit copreședintelui PNL Vasile Blaga.
După ce instanţa de judecată a pus sechestru asigurator pe calea de rulare „Bravo”, cât şi pe o platformă pentru avioane de la Aeroportul Internaţional Cluj, Consiliul Judeţean Cluj nu a modificat cartea funciară.
Darius Vâlcov i-a înaintat, duminică, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, pentru acest post nefiind încă nominalizat un înlocuitor.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat, duminică, premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcţia de ministru al Finanţelor a lui Darius Vâlcov.
Europarlamentarul Laszlo Tokes, considerat principalul personaj care a determinat izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989, a semnat Proclamaţia de la Timişoara, la un sfert de secol de la lansarea acesteia, spunând că şi după 25 de ani Proclamaţia este încă actuală.
Senatorul PNL de Cluj Alin Tişe atrage atenţia că după ce au tăiat bugetele administraţiilor locale, acum PSD a respins şi propunerea legislativă privind întabularea patrimoniului aparţinând unităţilor administrativ - teritoriale, autorităţilor şi instituţiilor publice.
Un oficial al Comisiei Europene a afirmat, referindu-se la decizia Camerei Deputaţilor de a nu-i ridica imunitatea lui Laszlo Borbely, că Executivul de la Bruxelles nu comentează cazuri individuale, dar a subliniat că va monitoriza îndeaproape evoluţiile.