Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale şi a declasificat stenogramele şedinţelor de Guvern din 31 ianuarie 2017 şi din 18 mai 2016, anul trecut fiind modificate Codurile penale tot prin ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă de abrogare a OUG 13/2007 privind modificarea Codurilor penale a fost publicată duminică în Monitorul Oficial.
Liberalii clujeni cred că la votul pe moţiunea de cenzură depusă în Parlament de Opoziţie li se vor alătura inclusiv membri PSD. Moţiunea urmează să fie cititiă luni în Parlament.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că prin decizia luată de partidele aflate la guvernare privind abrogarea OUG 13 aceste formațiuni au recunoscut faptul că au greșit când au hotărât modificarea prin ordonanță de urgență a Codurilor penale.
Guvernul român a cedat sâmbătă la presiunea unei vaste contestaţii populare şi a anunţat că va abroga ordonanţa de urgenţă de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, care a provocat manifestaţii de o amploare neobişnuită de la căderea comunismului, transmit AFP, EFE şi Reuters.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că se va întâlni cu liderii coaliţiei şi cu premierul Sorin Grindeanu pe tema OUG privind Codurile penale, una dintre soluţii fiind abrogarea.
Un consilier judeţean al PSD, Sabrina Maria Nedelcu, a postat, joi, un mesaj pe o reţea de socializare în care îi numeşte "putori” pe oamenii care au protestat, miercuri, faţă de ordonanţele date de Guvern. "Da' tare deştepţi sunteţi sclipitorilor!", a scris aceasta.