Războiul dintre Victor Ponta şi Liviu Dragnea e departe de a fi încheiat. După ce liderul PSD a anunțat că mai mulți membri ai partidului au cerut excluderea fostului premier din rândurile social-democraților, Ponta i-a răspuns dur lui Dragnea.
Social democraţii clujeni îşi ţin liderul “în braţe” şi îl acuză pe Victor Ponta de ipocrizie. Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, consideră că ”statul la pândă” în speranţa revenirii în prima linie a lui Victor Ponta nu îi face cinste acestuia, acţiunile sale fiind sub demnitatea unui fost lider al partidului.
"Parlamentul României. Camera Deputaților. Deputat Adrian Gurzău. Județul Cluj" așa ești întâmpinat dacă te încumeți să intri în gangul de pe Bulevardul Eroilor numărul 2, acolo unde își desfășoară activitatea de ani buni principalele formațiuni politice clujene.
UDMR Cluj a decis să o propună pe Olah Emese, avocat, pentru funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca în locul lui Horvath Anna care a demisionat după ce a fost plasată de DNA sub control judiciar pentru trafic de influenţă, în urmă cu cinci luni.
Partidele naţionaliste PRU, PRM şi PND vor constitui o alianţă politică, intitulată Blocul Identităţii Naţionale în Europa, respectiv „BINE”, protocolul de constituire fiind semnat duminică, iar cererea de înregistrare la Tribunal urmând a fi transmisă săptămâna viitoare.
De abia şi-au început mandatul de parlamentari şi au dat startul la achiziţii. Aleşii de la finalul anului trecut vor sta patru ani la Palatul Parlamentului, dar au început deja “curăţenia”.
Preşedintele Klaus Iohannis va semna luni decretul pentru revocarea vicepremierului Daniel Constantin şi înlocuirea acestuia cu Graţiela Gavrilescu, anunţa Administraţia Prezidenţială.
Elevii din patru şcoli clujene vor începe de la 1 mai cursuri de acordare a primului ajutor, în cadrul unui proiect pilot care prefaţează o acţiune mai amplă în care eleviii tuturor şcolilor şi liceelor din judeţ vor participa la cursuri similare.