Politică

Aurelia Cristea despre Liviu Dragnea: "Nu îmi face nicio plăcere să îi pronunț numele"

Aurelia Cristea, vicepreședinte al PRO România și fost ministru pentru dialog social în Guvernul Ponta, a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că Liviu Dragnea promovează în funcții oameni incompentenți. Totodată Aurelia Cristea a declarat că nu îi face nicio plăcere să pronunțe numele actualului președinte al PSD.

"Îmi amintesc cu tristețe că în 2014-2015, când la nivelul Comisiei Europene peședintele de atunci a lansat o provocare pentru acele proiecte de inovare și proiecte care atrag practic în jurul lor mult mai multă dezvoltare și creează o dezvoltare mai mare comunităților locale. Acea lansare de proiecte presupunea ca noi și fiecare stat membru să transmită o listă de proiecte prioritare care să contribuie practic la o succesiune de alte proiecte care erau cuprinse pe celelalte axe. Noi nu am fost în stare să trimitem prin reprezentantul de atunci al Ministerului Dezvoltării, actualul președinte al PSD, o astfel de listă de priorități, de două, trei, cinci proiecte care să poată să respecte parametrii respectivi. Am trimis o listă cu tot cea ce însemna proiectele transmise la nivel național de fiecare primărie. Practic ne-am făcut, inclusiv prin acea abordare, de rușine, în ceea ce privește modalitatea în care înțelegem noi să ne raportăm la niște cerințe și la alocările respective de bani pentru proiecte care realmente produc plus valoare comunitare.

Am subliniat acest aspect pentru că lucrurile au continuat cu toți cei care pe urmă, actualul președinte, nu o să îi pronunț numele pentru că mie nu îmi face nicio plăcere să îi pronunț numele, actualul președinte al PSD l-a continuat în tot ceea ce a continuat guvernarea ultimilor doi ani de zile. Să pui în funcție oameni incompetenți, să pui în anumite zone de decizie persoane care sunt inadecvate total poziției respective și din perspectiva profesională și din perspectiva înțelegerii efective a ceea ce înseamnă respectivul post. Atunci, este clar că, lucrurile nu au putut să evolueze foarte bine. Premierii îi știți…" ,a afirmat Aurelia Cristea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter