Deputatul liberal Horea Uioreanu susţine că premierul Emil Boc ar trebui să “purceadă la decapitarea” şefilor din Ministerul Transporturilor şi de la Compania Naţională a Autostrăzilor şi Drumurilor Naţionale din România (CNADNR), care au acceptat creşteri salariale pentru angajaţii acestor instituţii, înainte de a “tăia capul” unui director din teritoriu.
Consiliul Local al comunei Floreşti a aprobat documentaţia pentru reactualizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru viitorul spital regional de urgenţă Cluj.
Miniştrii Justiţiei din România şi Republica Moldova, Cătălin Predoiu şi Oleg Efrim, s-au întâlnit, azi, la Bucureşti, partea română oferindu-şi sprijinul pentru integrarea europeană şi elaborarea unei Strategii pentru Dezvoltarea Justiţiei în Republica Moldova.
Preşedintele Traian Băsescu le-a propus partidelor parlamentare, la Palatul Cotroceni, un compromis pe marginea celor două subiecte referitoare la reorganizarea administrativ-teritorială şi a revizuirii Constituţiei, subliniind că acelaşi lucru nu îl propune la tema referitoare la reducerea numărului de parlamentari.