Regiunile pot să fie mult mai eficiente decât Guvernul de la Bucureşti în absorbţia fondurilor europene, a declarat marţi premierul Victor Ponta, argumentând că, până la etapa actuală, autorităţile locale au reuşit să atragă mai mulţi bani europeni.
Social democraţii din judeţul Maramureş au decis să susţină la apropiatul congres PSD candidatura lui Victor Ponta la funcţia de preşedinte al partidului, iar la cea de vicepreşedinte pentru regiunea de Nord-Vest a clujeanului Ioan Rus.
Premierul Victor Ponta a confirmat marţi, după participarea la festivităţile prilejuite de Ziua Jandarmeriei, că o va numi pe Laura Codruţa Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). La plecarea de la festivităţi, înainte să se urce în maşină, premierul a fost întrebat dacă o va numi pe Kovesi la conducerea DNA, iar răspunsul acestuia a fost: "Da".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat luni că discuţiile cu premierul Victor Ponta vizează revizuirea Constituţiei şi nu numirea procurorilor-şefi, susţinând că nu există riscul unei ruperi a USL, iar acest lucru reprezintă o ''himeră''.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni că deocamdată nu există niciun proiect de regionalizare care să fie asumat de Guvern, iar marţi, la Academia Română, va fi prima dezbatere publică pe această temă.
Tinerii democrat liberali clujeni au protestat luni, în faţa Prefecturii Cluj, împotriva premierului Victor Ponta, pe care l-au numit „Cel Mai Mare Păcălici al României“.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, duminică seară, că acordul de coabitare între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu nu poate merge mai departe, deoarece compromisurile nu sunt calea pentru atingerea dezideratelor USL, în pofida presiunii CE în chestiunea procurorilor.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în cazul în care premierul Victor Ponta o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, se pune întrebarea ce se întâmplă în continuare, adică dacă se rupe USL, el spunând că "poate e şi asta o variantă", deşi are îndoieli.