Politică

Emil Boc, aplaudat la scenă deschisă după un mesaj politic în deschiderea TIFF. „Cele mai importante puteri europene au fost la Kiev”

Primarul Emil Boc a venit cu un puternic mesaj politic în discursul său de la gala de deschidere TIFF 2022. Acesta a oferit o lecţie de istorie despre democraţie şi dictatură. „Noi ne bucurăm de film, iar alţii, din nefericire, ascultă sirenele de război”, a spus edilul Clujului.

sursa foto Facebook Municipiul Cluj-Napoca, Radu Pădurean

 

„TIFF-ul de anul acesta, distins şi minunat. Distinse doamne de aur ale României, Corina Chiriac, Mona Muscă, dragă Tudor, dragi clujeni, dragi iubitori de film şi de TIFF, bine v-am regăsit la această ediţie a TIFF-ului, reinventată şi regăsită după anii de pandemie. Mesajul meu nu va fi despre film, are cine să vorbească, mult mai pricepuţi decât mine. Aş vrea să vorbesc despre contextul în care are loc acest festival unic în ultimii 20 de ani. E vorba de contextul războiului din Ucraina. Dragii mei, suntem în această piaţă frumoasă a Clujului, ne bucurăm de artă, cultură şi film, la mai puţin de 400 de kilometri de acest loc e un festival al gloanţelor, muzica sirenelor, a rachetelor care distrug vieţi, care distrug oraşe, care distrug pacea de pe continentul nostru. Pe bună dreptate se pune întrebarea de ce noi putem aici să ne bucurăm de artă şi film şi la 400 de kilmetri de noi pacea continentului nostru e pusă în pericol”, a spus edilul Clujului pe scena amplasată în Piaţa Unirii în faţa a peste 2.000 de persoane.


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Primarul Clujului spune că la baza democraţiei „a stat şi va sta întotdeauna educaţia şi cultura”.

„Şi am câteva răspunsuri la această întrebare, poate sunteţi de acord cu mine sau nu. În primul rând, e vorba de diferenţa dintre democraţie şi autoritarism. Când vorbim de democraţie ne punem întrebarea care sunt fundamentele ei, pe ce se bazează democraţia când totuşi noi putem să ne bucurăm de film, iar alţii, din nefericire, să asculte sirenele de război. Pentru că la baza democraţiei a stat şi va sta întotdeauna educaţia şi cultura. Societăţile care au investit şi vor investi în educaţie şi cultură vor avea întotdeauna un viitor asigurat, pentru că educaţia şi cultura reprezintă oxigenul funcţionării unei societăţi democratice. De aceea Tudor, ceea ce faci pentru Cluj, ceea ce faci pentru România, ceea ce facem cu toţii pentru cultură este un sprijin pentru democraţie”, a mai spus Boc.


Fostul premier a ţinut să vorbească şi despre vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Kiev.

„Al doilea lucru e cel legat de controlul puterii. Unde nu există controlul puterii există autoritarism şi dictatură. Ieri o poză minunată la Kiev din perspectiva impactului mediatic, cele mai importante puteri europene au fost ieri la Kiev, s-a dat un mesaj de unitate, solidaritate şi de a înfrânge strategic Rusia astfel încât să nu mai fie capabilă şă îşi dorească vreodată să măture de pe harta Europei vreo naţiune sau vreo ţară. Şi acolo au fost naţiuni care au în ADN-ul lor democraţia şi controlul puterii. La acestea de acolo aş mai adăuga încă două, Marea Britanie şi SUA. Am avut două războaie mondiale, Germania şi Franţa, cei doi mari competitori, au înţeles că nu se mai poate aşa. De atunci s-a început această construcţie a Europei, înţelegând că doar împreună putem să reconstruim o societate democratică. România şi-a câştigat libertatea cu preţul sângelui şi al eroilor care au căzut în această piaţă în care ne aflăm astăzi, această naţiune totdeauna va apăra democraţia şi libertatea. Noi toţi avem această misiune, prin artă, cultură şi educaţie să fundamentăm democraţia. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru Cluj, vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru democraţie”, a fost mesajul primarului.


Klaus Iohannis a fost fotografiat la Kiev, alături de Volodimir Zelensky, Emmanuel Macron, Mario Draghi și Olaf Scholtz. 

„Mă aflu astăzi la Kiev, alături de Președintele francez Emmanuel Macron, Cancelarul german Olaf Scholz și Prim-ministrul italian Mario Draghi, pentru a ne arăta sprijinul puternic și solidaritatea deplină față de Președintele Zelenski și de poporul ucrainean. Această agresiune ilegală, nejustificată și neprovocată din partea Rusiei trebuie să înceteze!”, a scris președintele Iohannis pe Facebook.

CITEȘTE ȘI:

Recepție organizată în cinstea promovării echipei „U” Cluj în Liga 1. Boc: „Echipa a reușit să revină pe prima scenă a fotbalului românesc”

Armele cu rază lungă de acțiune ar putea aduce Kievului noi pierderi teritoriale, amenință Moscova

Un soldat rus va fi judecat la Kiev pentru crime de război, după ce ar fi împușcat un civil: „Mi s-a ordonat să trag”

Ultimele Stiri
abonare newsletter