Politică

OPINIE. Viorel Nistor: „Denazificare” sau „devirusare”

Acum nu mai e nici secret, nici incertitudine că Rusia a pierdut prima rundă propagandistică a războiului din Ucraina (așa cum am spus de mai multă vreme aici). Aceasta avea drept țintă principală motivarea războiului (ca principiu) și justificarea acestuia (după declanșarea lui) și a pus la bătaie un întreg aparat, de altfel uriaș și performant.

Ne aducem aminte că în centrul acestor narațiuni justificatoare (protejarea/salvarea etnicilor ruși din Ucraina, eliberarea Donbassului, asigurarea independenței „noilor republici independente”, demilitarizarea etc.), răspândite prin toate mediile și  pe toate căile (instituționale și personale), era povestea, rostită inițial chiar de Vladimir Putin, a „denazificării” Ucrainei, a nevoii de a elibera țara de grupul de „naziști” și drogați” care o conduc. 

Poate să pară suprinzător cum o temă de propagandă internă – pentru ruși (în condiții de cenzură a presei) a devenit una de uz extern și cauză explicită a declanșării războiului. N-au găsit ceva mai bun, mai convingător, mai ușor de susținut? 

Adevărul e că, pentru ruși, „nazismul” (german) are rezonanța cea mai puternică și orice agresiune în acest context părea mai ușor de justificat. Dar pentru restul lumii (în special, lumea virtuală a rețelelor, dar și a știrilor) această temă s-a dovedit nefuncțională, părând o scorneală, o invenție de moment și o găselniță propagandistică de ultimă oră, drept pentru care a  surprins, dar n-a convins. Oricum, avea un termen scurt de valabilitate, iar până se dezmeticeau  „consumatorii” acestei povești, Ucraina trebuia învinsă, poporul „sedus”, țara/armata pusă cu „botul pe labe”, cu altă conducere, favorabilă Moscovei. 

Era limpede că nu era o temă rezistentă și consistentă pe termen lung, dar potrivită planurilor inițiale ale lui Putin pentru un „blitzkrieg”, o victorie rapidă și categorică. Iar cum această planificare a eșuat (așa cum se pronunță toți specialiștii militari), trebuia schimbat totul, de la strategia de luptă, la cea propagandistică, care să alimenteze cu argumente mașina de război care nu mai putea da înapoi. Această „fantasmă ideologică” (eficientă ca și concept, greu probabilă în fapte)  a fost și mai greu de susținut odată cu schimbarea intervenită pe front și apariția ororilor, a atacurilor asupra populației și a distrugerilor în rândul obiectivelor civile (spitale, școli, grădinițe, case, blocuri de locuit etc.).  La lipsa de eficiență de pe front, se adaugă inconsistența propagandei, ce transforma totul într-un război mut, tăcut, distrugător, absurd, cinic, fără justificare. Trebuia schimbat ceva.

Trebuie spus că propaganda rusească nu a lucrat doar pe această temă, că s-a făcut simtiță, inclusiv în țara noastră, printr-o gamă de „narative” dezvoltate și rostogolite atât în presă, cât și în social media, dintre care mai putem reține ca teme asociate sau complementare: în Ucraina nu e nici război, nici invazie; Ucraina e un stat inventat; România trebuie să rămână neutră; Zelensky e finanţat de naziști; „războiul” e o înţelegere secretă între SUA şi Rusia; Occidentul e de vină, folosește dubla măsură, l-a enervat pe Putin etc. Și încă una, cinică, cultivată în anumite cercuri: Ucraina oricum va pierde, trebuie să se predea cât mai repede, să nu sacrifice oamenii, iar noi și alții n-ar trebui să-i primim pe refugiați, pentru că doar „lungim” războiul. 

Contraatacul propagandistic rusesc

Punctul de cotitură în propaganda rusă de război, căutat sau pregătit din timp, cred, dictat și de nevoile din teren, a fost negocierea ruso-ucrainiană, de altfel, eșuată, din Antalia, dintre miniștrii de externe Dimitri Kuleba și Serghei Lavrov. Pare să nu fi avut, această negociere (inițiată de Moscova), niciun alt obiectiv decât ieșirea la rampă, într-un moment de maximă tensiune și atenție, a sinistrului diplomat rus pentru a marca direcția viitoare a propagandei rusești: atacul biologic și chimic iminent pe care l-ar fi pregătit Ucraina, în cârdășie  cu americanii. 

Fără a fi renunțat cu totul la „denazificare” pentru justificarea războiului, Lavrov a dat semnalul și indicații pentru dezvoltările/justificările viitoare: în Ucraina, zice el (pe model SUA în Irak), cu asistență americană, se pregătea un atac biologic și chimic (asupra Donbasului) ce trebuia oprit, ceea ce ar justifica invazia în această țară. De fapt, subiectul „laboratoarelor de cercetare” și de produs viruși periculoși din Ucraina nu era chiar nou și aștepta pe țeavă. (Fusese vehiculat și în România de agenții de propagandă ruși.) După amenințarea nucleară (terorismul nuclear), practicat prin ocuparea/controlul a două centrale nucleare din Ucraina (Cernobîl și Zaporojie), e al doilea „joc cu focul” și o temă „propagandistică” majoră. Rușii spun că au dovezi incriminatoare și au inițiat o sesiune extraordinară în Consiliul de Securitate al ONU pe această temă. Indiferent de dovezile invocate și de deznodământul acestui demers, prezumtivul atac biologic și/sau chimic va face sau ar trebui să facă agenda pentru viitorul apropiat și acesta e scopul. 

E și o temă („armele de ucidere în masă”) îndeajuns de emoțională, insidioasă, ușor de invocat, greu de probat, pentru a deveni vârful propagandei rusești și argument (principal) de „casus belli”, justificare a războiului. Tocmai de aceea putem considera că este contraatacul propagandistic al rușilor după seria de acțiuni ratate și „groapa de potențial” argumentativ în care intrase, neputând justifica „omorurile gratuite”, „crimele în masă”, masacrarea populației civile, ferocitatea atacurilor fără un obiectiv precis etc.. Doar la „arme de ucidere în masă” se poate răspunde cu „crime în masă” sau genocid, aceasta pare să fie ultima „lecție de istorie” și dezinformare predată de Putin Ucrainei, Europei, NATO, lumii democratice. 

Unii vor spune că tot bătălia propriu-zisă de pe front și „bombele” contează (nu propaganda). Așa pare, doar că în „războiul hibrid”, victoriile se obțin mai întâi în mințile și sufletele oamenilor, în puterea seducției și a dezinformării, iar acestea fac posibile apoi „celelalte” victorii.

Articol de opinie scris de Viorel Nistor

CITEȘTE ȘI:

Opinie. Fără memorie și fără glagorie

Opinie. Viorel Nistor: „Neutraliștii”