Politică

Alegeri parlamentare 2020. Votul din diaspora începe azi și se încheie luni

Alegerile parlamentare 2020 iau startul vineri, 4 decembrie, odată cu deschiderea primelor birouri de vot în străinătate.

 

 


Alegerile parlamentare 2020 încep azi, odată cu deschiderea primelor birouri de vot din străinătate, în condițiile în care pentru diaspora scrutinul este organizat pe parcursul a două zile: 5 decembrie și 6 decembrie, în intervalul orar 07:00 - 21:00 (ora locală).

 


Așa se face că, din cauza diferențelor de fus orar, votul în străinătate începe vineri, 4 decembrie (ora României) și durează până luni, 7 decembrie (ora României).

Ministerul Afacerilor Externe a organizat 748 de secții de votare în diaspora, în condițiile speciale ale pandemiei. Este un număr considerabil mai mare de secții de vot față de alegerile parlamentare anterioare, din anul 2016, când au fost organizate doar 417 secții de votare.


Potrivit Autorității Electorale permanente, peste 700.000 de români cu domiciliul în străinătate sunt înscriși în Registrul electoral, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani la data de 6 decembrie. Dintre aceștia, 3.939 s-au înscris deja pentru a vota la secție, iar prin corespondență - 39.244.

Unde sunt cele mai multe secții de votare din străinătate

Cele mai multe secții de vot au fost organizate în statele unde există cele mai mari comunități de români:


- Spania - 140 de secții (față de 53 în anul 2016)
- Italia - 137 de secții (față de 73 în 2016)
- Germania - 61 de secții (față de 15 în 2016)
- Marea Britanie - 50 de secții ( 21 în anul 2016)
- Franța - 48 de secții (16 în anul 2016)
- SUA - 36 de secții (31 în 2016)

În schimb, nu există secții de vot în Malta, Nigeria, Venezuela și Coreea de Nord, din motive obiective.


În situația în care, la ora 21:00 (ora locală), mai există alegători în localul secției de votare sau la rând în fața sediului acestuia, li se va permite să-și exercite dreptul de vot până la ora 23:59 (ora locală).

Au fost confecționate și expediate 2,6 milioane de buletine de vot pentru fiecare categorie Senat/Camera Deputaților, 6.400 ștampile cu mențiunea VOTAT și 2,4 milioane timbre autocolante.

CITEȘTE ȘI:

Harta secțiilor de votare din străinătate. Unde poți vota la alegerile parlamentare 2020 dacă nu ești în țară?

 

 

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter