Politică

Vot pentru modificarea Constituţiei, la Referendumul din Turcia. Scorul a fost strâns

Votul de la Referendumul din Turcia, pentru modificarea Constituţiei, iniţiativă care include şi sporirea atribuţiilor preşedintelui ţării, a fost câştigat de cei care au ales „da”, chiar dacă scorul a fost foarte strâns.

FOTO Arhivă FOTO Arhivă

Este oficial, preşedintele Turciei, Recep Erdogan a câştigat referendumul, modificările constituţionale printre care îi sunt atribuite prerogative sporite preşedintelui ţării fiind votate de turci, scrie Digi24.ro. Rezultatul este însă strâns: 51,3%, comparativ cu 48,7% în favoarea amplei reforme constituţionale, în condiţiile în care la urne s—au prezentat aproape 87% dintre alegători.

Opoziţia nu şi-a spus ultimul cuvânt încă şi doreşte renumărarea voturilor. La nivelul României un procent de 55,4% dintre turcii care au votat s-au declarat împotriva modificării Constituţiei.


Ideea organizării unui referendum care să modifice Constituţia astfel încât să-i ofere puteri executive preşedintelui a apărut după tentativa de lovitură de stat de anul trecut din iulie. Din dorinţa de a-şi consolida poziţia, Recep Erdogan a început o epurare a sistemului, prin excluderea tuturor celor care i se împotriveau, indiferent că era vorba despre magistraţi, înalţi responsabili militari sau simpli profesori, aminteşte sursa citată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter