Politică

Elena Uioreanu: „Specialiștii din agricultură și fonduri europene le-au vorbit localnicilor din Negreni despre proiecte și asociere“

Deputatul PNL de Cluj, Elena Uioreanu, a participat, duminică, la o întâlnire cu localnicii comunei Negreni, la care au fost invitaţi şi specialiști în agricultură. Scopul întâlnirii a fost acela de a-i informa pe locuitorii Colegiului 9 în privinţa finanțărilor existente pentru agricultură și agroturism, dar şi în privinţa asocierilor între producători.

La eveniment au participat specialişti din cadrul APIA (dir. adj. Ioan Merca), APDRP (dir. Dorin Bota) și Camerei Agricole (dir. Mihai Arsenie).

Aceştia le-au dat celor prezenți ca exemple acțiunile gospodarilor din satul Rogojel comuna Săcuieu, din Colegiul 9 Cluj, care au strâns rândurile și și-au creat structuri asociative prin care au accesat finanțări europene pentru dezvoltarea unor afaceri în domeniul agricol.


Elena Uioreanu le-a vorbit participanților la întâlnire despre importanța schimbării mentalității privind asocierea, menționând că „o uniune de producători se construiește pe încredere, dorința de a avea un viitor mai bun împreună și renunțând la ideile preconcepute că asocierea este egală cu colectivizarea din perioada comunistă. Trebuie să înțelegem că uniți putem face lucruri mari, care să ne schimbe tuturor viața, iar acționând individual nu facem altceva decât să ne târâm la nesfârșit la granița dintre dorință și neputință”.

Parlamentarul clujean va continua participarea la întâlnirile dintre specialiști și oamenii din Colegiul 9, întrucât consideră că „oamenii din mediul rural sunt harnici, dornici să evolueze, dar ezită să acționeze din cauza lipsei de informații concrete și corecte. Pentru că nu toți au disponibilitatea și posibilitatea de a merge în reședința de județ pentru a se documenta în privința banilor pe care îi pot accesa de la Uniunea Europeană, voi organiza în satele lor întâlniri cu specialiștii. Și așa vom face liantul între dorința oamenilor de a face ceva și putința de a-și vedea visele transformate în realitate știind foarte clar cum trebuie să acționeze”.


 

abonare newsletter