Politică

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Acuză un „abuz.”

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar și acuză că această măsură este un „abuz”.

Călin Geoergescu acuză un „abuz” după ce a aflat că rămâne sub măsura controlului judiciar | Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Călin Geoergescu acuză un „abuz” după ce a aflat că rămâne sub măsura controlului judiciar | Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 


 

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, potrivit Judecătoriei Sectorului 1.


 


 


CITEȘTE ȘI:

Călin Georgescu, șomer de lux cu gărzi de corp, mașină de zeci de mii de euro și vilă de 500.000€

Conform deciziei, instanţa constată legalitatea măsurii controlului judiciar luată faţă de Călin Georgescu prin ordonanţa din 26 februarie a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Călin Georgescu, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. În temeiul art. 242 C. proc. pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive. (...) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

Georgescu a venit luni în sala de judecată şi a fost aşteptat în faţa tribunalului de câteva zeci de susţinători, care l-au întâmpinat cu steaguri tricolore.

Călin Georgescu acuză un „abuz”

„Continuarea controlului judiciar şi convocarea săptămânală la poliţie este un abuz total împotriva dreptăţii şi adevărului. Rămân constant şi spun că singura mea armă de apărare este legea şi am convingerea că Justiţia îşi va face datoria, respectând doar principiile de drept”, a spus Georgescu, potrivit Agerpres.ro.

Fostul candidat la prezidenţiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).

În cadrul măsurii controlului judiciar, Georgescu are mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 - 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:


  • mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză - crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
  • necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;
  • glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;
  • ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;
  • cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.

„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, spun procurorii.

La Parchetul General a rămas partea din dosar în care Georgescu este acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Călin Georgescu, șomer de lux cu gărzi de corp, mașină de zeci de mii de euro și vilă de 500.000€

Procurorii i-au schimbat lui Călin Georgescu încadrarea la una dintre faptele pentru care este inculpat

abonare newsletter