Politică

Emil Boc: „Europa se construiește cu lideri, nu cu scandalagii”

Într-o întâlnire importantă pentru viitorul fondurilor europene alocate României, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a subliniat rolul esențial al apartenenței la Uniunea Europeană în dezvoltarea locală și națională.

Emil Boc: „Europa se construiește cu lideri, nu cu scandalagii”| Foto: Emil Boc - Facebook Emil Boc: „Europa se construiește cu lideri, nu cu scandalagii”| Foto: Emil Boc - Facebook

 

 


România trebuie să rămână ferm ancorată în proiectul european pentru a asigura continuarea dezvoltării economice și sociale, susține primarul Emil Boc.

 


 În cadrul unei întâlniri la nivel înalt cu comisarul european Piotr Serafin și europarlamentarul Siegfried Mureșan, edilul clujean a pledat pentru menținerea unei politici de coeziune puternice în Uniunea Europeană și a atras atenția asupra importanței unor lideri care să creadă în Europa și în valorile acesteia.

CITEȘTE ȘI:
Boc transmite un mesaj pentru diaspora: „Păstrați direcția europeană a României!”

„Nu cei care atacă UE apără fondurile europene. Ci cei care cred în Europa.


Astăzi, împreună cu europarlamentarul Siegfried Mureșan, am discutat cu comisarul european Piotr Serafin despre viitorul României europene și despre continuitatea politicii de coeziune a Uniunii Europene. România trebuie sa beneficieze în continuare de fonduri europene consistente pentru ca «libertatea de a alege să rămâi acasă» să fie o opțiune pentru toți românii”, a transmis edilul Clujului. 

Primarul Clujului a oferit municipiul Cluj-Napoca drept exemplu de bune practici, subliniind că „Europa investește acolo unde este seriozitate și viziune. Clujul este dovada vie – un oraș ajuns la standarde occidentale datorită fondurilor europene.”


Emil Boc a punctat și obiectivele majore pentru viitorul României: școli moderne, spitale decente, autostrăzi funcționale și sprijin consistent pentru fermieri.

„Vrem ca România să atragă în continuare fonduri europene. Vrem școli moderne. Spitale decente. Autostrăzi. Sprijin pentru fermieri. Vrem o Românie dezvoltată în Europa, nu în afara ei. Toate acestea se pot face doar cu un președinte pro-european și un guvern responsabil. Europa se construiește cu lideri, nu cu scandalagii. România și Polonia merg împreună. Cu încredere. Cu respect. Cu Europa”, a adăugat primarul Emil Boc.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc, despre alegeri: „Nu mă trimiteți după bani pentru centură în Rusia, ca ei nu ne dau, ne iau!”

Emil Boc, mesaj de Ziua Europei: „Libertatea se câștigă greu, dar se pierde ușor, atunci când stăm deoparte. Astăzi, tăcerea nu este o opțiune”

Ultimele Stiri
abonare newsletter