Politică
Mircea Abrudean, mesaj pentru solidaritate europeană: „UE trebuie să fie un model de democrație reală, conectată la oameni”.
În cadrul conferinței președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, Mircea Abrudean a accentuat însemnătatea valorilor europene și necesitatea unor eforturi conjugate pentru apărarea democrației. „România trebuie să rămână ferm ancorată în Uniunea Europeană”, spune președintele interimar al Senatului.

La Budapesta a început conferința președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană. Delegații din statele UE, alături de președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, discută despre viitorul Europei.
CITEȘTE ȘI:
Mircea Abrudean: „Valorile europene nu sunt principii abstracte. Să luptăm pentru România și pentru Europa în care credem”
„La Budapesta, în fața colegilor din toate statele membre, am spus clar: Uniunea Europeană trebuie să fie din nou un exemplu pentru lume. Un model de democrație reală, conectată la oameni, ghidată de valori, nu de oportunism politic. Pentru că aceste valori ne definesc. Și trebuie să le apărăm, împreună”, a transmis președintele interimar al Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, în discursul susținut în cadrul dezbaterilor găzduite de legislativul Ungariei.
Abrudean: România trebuie să rămână ferm ancorată în Uniunea Europeană
După cum semnalează Mircea Abrudean, Europa are nevoie de repere clare, iar prin intermediul unui efort comun, UE își poată apăra valorile și principiile fundamentale, în condițiile în care democrația și stabilitatea nu reprezintă „un dat”, ci „o responsabilitate zilnică”.
„Democrația nu e un dat, e o responsabilitate zilnică. Stabilitatea nu e întâmplare, e rezultatul unor instituții transparente și eficiente. Pacea nu e garantată, ea trebuie apărată prin solidaritate, educație și implicare civică.
În vremuri marcate de incertitudini, Europa are nevoie, mai mult ca oricând, de repere clare.
De aceea, România trebuie să rămână ferm ancorată în Uniunea Europeană. Locul nostru este alături de partenerii care împărtășesc aceleași principii ale statului de drept, ale respectului față de cetățeni și ale cooperării pentru un viitor comun. Doar uniți putem face față provocărilor globale și putem construi o Europă puternică, democratică și rezilientă”, a transmis președintele interimar Mircea Abrudean în mesajul publicat pe pagina de Facebook.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: