Politică

64 de școli din Cluj-Napoca, modernizate cu fonduri din PNRR

Investițiile de 9,1 milioane de euro vizează, printre altele, peste 800 săli de clasă, 70 de laboratoare și 27 de săli de sport.

Emil Boc a participat, miercuri, la semnarea contractelor pentru apelul de proiecte privind modernizarea școlilor din țară cu mobilier și echipamente digitale. Foto: Youtube Guvernul României Emil Boc a participat, miercuri, la semnarea contractelor pentru apelul de proiecte privind modernizarea școlilor din țară cu mobilier și echipamente digitale. Foto: Youtube Guvernul României

 

Emil Boc a participat, miercuri, la semnarea contractelor pentru modernizarea școlilor din România cu mobilier și echipamente digitale. În calitate de președinte al Asociației Municipiilor din România, Boc a transmis de la Palatul Victoria un mesaj pro educație.


Investiţia în educaţie este cea mai sigură investiţie din lume, tocmai pentru că este lipsită de grija falimentului, a declarat preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc. Edilul clujean a participat, miercuri, la Palatul Victoria la semnarea contractelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitare şi a unităţilor conexe”.

Prin această linie de finanțare au fost semnate 2.500 de contracte prin care vor fi utilate peste 5.600 de şcoli, grădiniţe, laboratoare de informatică şi de ştiinţe, cabinete şcolare, ateliere de practică.


„Asociaţia Municipiilor din România salută această investiţiei istorică în învăţământul românesc. Categoric, investiţia în educaţie este cea mai sigură investiţie din lume, tocmai pentru că este lipsită de grija falimentului. De asemenea, ştim foarte bine că educaţia este cel mai puternic instrument prin care putem schimba lumea. Nu am spus-o eu, a spus-o Nelson Mandela. Ştim bine că prin educaţie avem cheia de a ieşi din sărăcie, cheia pentru prosperitate, cel mai important antidot la fascism, la rasism, la violenţă şi la tot ceea ce înseamnă o viaţă democratică putem realiza prin educaţie. De aceea, această investiţie este de natură istorică”, a declarat Emil Boc, potrivit Agerpres.

În Cluj-Napoca, 64 școli din învățământul preuniversitar vor fi modernizate cu 9 miliarde de euro. Investițiile vizează 819 săli de clasă, 35 laboratoare de informatică, 36 laboratoare de știinte, 19 cabinete școlare, 49 cabinete de asistență psihopedagogică, 27 săli de sport și 6 ateliere de practică.


Emil Boc a subliniat, în numele AMR, că pentru ca reforma în educaţie să reuşească este nevoie de alte câteva elemente importante în afara celor legate de infrastructură.

„În primul rând, avem nevoie de pregătirea profesorilor, avem infrastructură, să nu uităm că avem copii digitali, dar avem nevoie de cadre didactice capabile să înţeleagă nevoile elevilor şi capabile să implementeze această infrastructură pe care o avem. Doi, avem nevoie să conectăm mai bine lumea educaţiei cu lumea şi cu piaţa muncii. Nu trebuie să construim catedrale în deşert, avem nevoie ca exigenţele de pe piaţa muncii să se regăsească în şcoli şi pentru asta ne aveţi parteneri pe noi, cei din administraţia locală pentru a adapta curiculla la nevoile reale ale pieţei muncii”, a declarat Boc.


Acesta a susţinut că este nevoie de noi abilităţi în şcoală.

„Sunt noi abilităţi care nu mai sunt specifice nouă, când eram bazaţi pe memorare şi pe alte abilităţi care se formau în şcoală. Gândirea critică este abilitatea fundamentală pe care trebuie să o formăm. Aceste dotări ne vor asigura şansa ca noi să pregătim copii cu o gândire critică, copii capabili să se descurce în orice situaţie şi nu să dea un telefon acasă la mama, la tata sau să caute alte soluţii, să fie capabil să se descurce. Pentru asta avem nevoie de gândire critică, dar şi de celelalte abilităţi moderne care înseamnă: spirit de toleranţă, spirit de echipă, cunoaşterea problemelor legate de mediu, cultură civică şi democratică”, a afirmat Boc.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Peste 19 mil. lei pentru modernizarea școlilor din Cluj. Boc: „Investiția în educație, cea mai sigură din lume”

Semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR: Guvernul are datorii de 800 de milioane de euro către autoritățile locale

abonare newsletter