Național

Adolescentul care a provocat un incendiu puternic în Constanţa, condamnat definitiv. 150 de apartamente şi 37 de maşini distruse

Adolescentul care, în luna decembrie a anului 2021, a provocat incendiul de la un bloc din Constanţa, în urma căruia 150 de apartamente au fost afectate şi 37 de maşini au fost distruse, a fost condamnat definitiv.

Adolescentul care, în luna decembrie a anului 2021, a provocat incendiul de la un bloc din Constanţa, în urma căruia 150 de apartamente au fost afectate şi 37 de maşini au fost distruse, a fost condamnat definitiv/ Foto: Iasi TV Life - Facebook Adolescentul care, în luna decembrie a anului 2021, a provocat incendiul de la un bloc din Constanţa, în urma căruia 150 de apartamente au fost afectate şi 37 de maşini au fost distruse, a fost condamnat definitiv/ Foto: Iasi TV Life - Facebook

 

 


Adolescentul care la sfârşitul anului 2021 a provocat un incendiu în parcarea subterană a unui bloc din municipiul Constanţa, fiind distruse 150 de apartamente şi zeci de maşini, a fost condamnat, marţi, printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel, la trei ani şi patru luni de internare într-un centru de detenţie.

 


Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul formulat de tânăr faţă de decizia Judecătoriei din noiembrie 2022.

„În baza (...), respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat Tudor Alexandru Andrei împotriva sentinţei penale nr.1.439/03.11.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa (...). În baza (...), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Tudor Alexandru Andrei şi perioada executată prin arest preventiv de la data de 03.11.2022 la zi. (...) Definitivă”, se arată în soluţia dată de judecătorii Curţii de Apel.


Judecătoria Constanţa l-a condamnat în 2022 pe adolescent la trei ani şi patru luni de internare într-un centru de detenţie pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, vătămare corporală din culpă şi evadare în condiţiile în care acesta a părăsit locuinţa într-o perioadă în care fusese arestat la domiciliu.

250 de persoane au fost evacuate

Pe 16 decembrie 2021, după ce anchetatorii au analizat imagini video din momentul izbucnirii focului, au fost identificaţi doi suspecţi, de 13 şi respectiv 15 ani. Adolescentul de 15 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta afirmând că ar fi dat foc unor recipiente pe care le-a găsit în parcarea subterană a blocului.

În noaptea de 15 spre 16 decembrie 2021, un bloc din municipiul Constanţa a fost cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se la 150 de apartamente, după ce focul a afectat 37 de autoturisme aflate în parcarea subterană a imobilului. Un număr de 250 de persoane, dintre care 70 de copii, au fost evacuate. Câteva zeci de persoane au fost asistate medical la faţa locului, iar opt victime au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu diferite afecţiuni. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

1000 de baloți de fân, ARȘI de un PIROMAN în Cluj! Stingerea focului a durat o noaptea întreagă

INCREDIBIL. Un bărbat a dat foc uşii de intrare în Primăria Cluj-Napoca. FOTO/VIDEO

abonare newsletter