Monitorul Cartierelor

Culoar de mobilitate strada Oașului - IRA. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabiliate

Primarul Emil Boc a semnat contractul de proiectare al viitorului culoar Pod Oașului - Pod IRA.

 

 


Firma NV Construct a câștigat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate, a planului urbanistic zonal, realizarea documentației pentru autorizarea lucrărilor de construcții și proiect tehnic, detalii de execuție și asistență tehnică pentru obiectul de investiții „Culoar de mobilitate Nord: Pod Oașului - Răsăritului - străzile Răsăritului - Câmpul Pâinii - Pod Ira”.

 


Primarul Emil Boc a anunțat joi semnarea contractului pentru documentația necesară realizării culoarului de mobilitate adiacent căii ferate.

„Odată cu această investiție, se îmbunătățește și calitatea vieții cetățenilor din zonă prin crearea de alternative sustenabile de mobilitate urbană. Acest culoar de mobilitate adiacent căii ferate reprezintă o modalitate de interconectare a cartierelor din municipiu și de creștere a potențialului urban, economic și estetic al zonelor vizate”, a transmis primarul Emil Boc.


NV Construct SRL îi are subcontractanți pe Onistua Com SRL, Energobit Control Systems, Id Project Engineering, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Danavi, Expertus, DTG Alfa SRL, Construcții Feroviare Mureș SA și Mossfern.

Ce lucrări se vor realiza?

Din punct de vedere tehnic, proiectul presupune:


- modernizarea intersecțiilor, amenajarea străzilor Răsăritului și Câmpul Pâinii la un profil de culoar cale ferată (16/21 ml) cu benzi de circulație, piste de biciclete, aliniamente de arbori și mobilier urban.
- modernizarea rețelei de iluminat public stradal și a sistemului de semaforizare
- instalarea unui sistem de management al traficului
- se vor amenaja suprafețe în vederea delimitării locurilor de parcare.

Valoarea totală a contractului este de 3.052.250,00 lei fără TVA de la bugetul local. Durata de realizare a investiției este de 12 luni.


Noua „bijuterie” a orașului ar urma să aibă 21 de metri lățime, 4 benzi, dar și piste pentru bicicliști. Primul pas pentru acest proiect este edificarea podului Răsăritului.

Simulare video pentru Podul Răsăritului

Constructorii au prezentat o simulare video a podului ce va conecta străzile Oașului și Răsăritului, creând o nouă legătură între IRA și Gară, pe lângă calea ferată.

Asocierea de firme condusă de Freyrom SA a câștigat la începutul anului licitația de proiectare și execuție a Podului Răsăritului, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins plângerea formulată de Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj. Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul de execuție pentru realizarea noului pod peste Someș, la începutul lunii februarie.

Contractul prevede un termen de 60 de zile pentru proiectarea lucrării, astfel că lucrările la noul pod ar trebui să înceapă la începutul lunii mai, urmând să se desfășoare pe durata a 21 de luni.

Valoarea lucrărilor se ridică la 22,7 milioane de lei, bani care vor fi asigurați din bugetul municipiului pe anul acesta.

Firma bucureșteană Freyrom SA are trei parteneri: Procons Group SRL, Costin și Vlad Birou de Proiectare SRL și Integrated Road Solutions SRL și cinci subcontractanți: Sodi Construcții SRL, Montrepcom SRL, Aedilis Proiect SRL, Abed Nego Com SRL și Electro-Aparataj SRL.

Piste de biciclete și trotuare pe ambele sensuri

Podul, cu o suprastructură metalică, va avea o lungime de 57,90 metri, o lățime de 26 metri, 2 piste de biciclete și 2 trotuare.

În prezent, legătura între zona industrială Clujana și Piața Gării se face peste poduri aflate la distanțe destul de mari, ajungându-se astfel la o intensitate a traficului mare pe artere rutiere care deservesc alte zone, oricum aglomerate. Construirea podului și amenajarea intersecțiilor aferente vor contribui la fluidizarea traficului auto, precum și la posibilitatea realizării unor activități economice și recreative în parcurile din zonă (pietoni, bicicliști).

CITEȘTE ȘI

Încep lucrările la noul pod peste Someș. Investiția va fi suportată din bugetul de 2021

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter