Monitorul Cartierelor

Străzi modernizate, fără spații verzi și copaci

Primăria Cluj-Napoca a reabilitat anul trecut mai multe străzi, fiind create și alveole pentru plantare de copaci și flori. Acestea au rămas însă goale.

Străzi modernizate, fără spații verzi și copaci Străzi modernizate, fără spații verzi și copaci

Clujenii care locuiesc pe strada Craiova din zona gării cer să se planteze copaci în alveolele special create după reabilitarea străzii. Deși strada a fost modernizată recent și s-a prevăzut plantarea de copaci, Primăria Cluj-Napoca a “uitat” că în alveolelele create trebuie plantați copaci. “Strada Craiova a fost reabilitată anul trecut şi au fost amenajate zone pentru plantat copaci sau cel puţin aşa mi s-a părut. Se pare că aceste zone nu au mai fost folosite pentru plantarea copacilor, ci au fost doar umplute cu pământ în care cresc buruieni. Vă rog să amenajaţi aceste zone, dacă e posibil cu arbori frumoşi, strada e plin de beton, ar trebui ceva verde”, a scris Vachter Roland, într-o sesizare adresată primarului Emil Boc.

Gunoi în loc de flori și copaci

O situație asemănătoare este pe strada Fericirii din cartierul Dâmbul Rotund. La fel, au fost create spațiile pentru verdeață, dar sunt pline de buruieni și gunoi. “Strada Fericirii a fost reabilitată toamna trecută, însă spaţiile verzi au rămas neamenajate. Am senzaţia că au fost uitate complet. Nici măcar nu sunt acoperite cu pământ (e doar o gaură de beton), ce să mai zicem de amenajarea cu plante care să şi arate frumos. E plin de gunoi şi buruieni. Arăta jalnic. Vă rog să interveniţi şi amenajaţi frumos aceste zone verzi”, a scris același clujean care a sesizat situația de pe strada Craiovei.


Au turnat beton la rădăcina copacului

O clujeancă a observat în oraș o altă problemă legată de amenajarea alveolelor pentru copaci. În Grigorescu, pe un trotuar recent amenajat, în alveola unde există deja un copac, muncitorii pur și simplu au turnat beton peste pământul de la rădăcina arborelui. “Trotuarul din Piața 14 Iulie, chiar din staţia de autobuz, a fost recent reabilitat. Pentru copaci s-a lăsat un spaţiu foarte mic în jurul lor, iar gaura a fost mai apoi betonată. Deasupra s-a pus pământ pentru a părea totul în regulă. Cum s-a putut decide să fie betonaţi ? Nu îmi vine să cred”, a scris Loredana Sorina, într-o sesizare adresată conducerii Primăriei Cluj-Napoca.

Reprezentanții Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei au precizat că vara nu este perioada optimă de plantare de copaci, această operațiune fiind realizată deja pe alte străzi modernizate cum ar fi Memorandumului, Moților și Horea.

abonare newsletter