Preşedintele FRF, Mircea Sandu, s-a întâlnit, luni, la Casa Fotbalului, cu liderii ligilor suporterilor echipelor Steaua, Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Farul Constanţa, discuţiile având ca temă susţinerea reprezentativei României în meciurile din campania de calificare la CM 2014.
Tenismanul român Adrian Ungur a coborât două poziţii şi se află pe locul 84 în clasamentul celor mai buni jucători profesionişti din lume (ATP), dat publicităţii luni.
Trei persoane au murit şi una a fost rănită după ce un pilot de raliu a pierdut controlul vehiculului său, duminică, la câteva sute de metri de sosire, în sud-vestul Serbiei, a anunţat televiziunea publică RTS.
Arbitrul suedez Jonas Eriksson va conduce la centru meciul FC Basel - CFR Cluj, programat marţi, de la ora 21.45, pe stadionul St. Jakob-Park din Basel, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor.
Universitatea Cluj s-a întors cu un punct din deplasarea de la Turnu Severin, deşi a avut două eliminări încă din prima repriză, iar gazdele au jucat în efectiv complet tot meciul!
Împrumutul fostului jucător al CFR Cluj Sebastian Dubarbier de la Lorient la Auxere a căzut deoarece fotbalistul a preferat un transfer definitiv în Spania, la formaţia din liga secundă Cordoba.