Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc a declarat miercuri că nu a fost invitat să se înscrie nici în fundaţia Mişcarea Populară, nici în Partidul Mişcarea Populară.
Europarlamentarul Monica Macovei a semnat alături de președintele Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET), Elmar Brok, și raportorul permanent pentru Republica Moldova în cadrul AFET, Graham Watson, o scrisoare prin care AFET susține și cere liberalizarea imediată a vizelor pentru Republica Moldova.
Organizaţia de Femei a PDL Cluj îi solicită senatorului PSD Cluj, Alexandru Cordoş, să explice public de ce proiectul care l-a avut ca şi iniţiator, mai exact iniţiativa legislativă prin care un elev putea să primească gratuit un echipament sportiv complet - pantofi sport, şort, tricou, jambiere, trening - a fost respins marţi în Senat, în condiţiile în care USL deţine acolo o majoritate covârşitoare.
Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc a declarat că va continua parteneriatul cu preşedintele Traian Băsescu, dar că nu are nicio întâlnire programată în viitorul apropiat.
Deputatul PDL Cezar Preda a anunţat, miercuri, că demisionează din funcţiile de vicepreşedinte al PDL la nivel naţional şi de preşedinte al PDL Buzău, spunând că a luat decizia după ce a fost criticat în partid pentru afirmaţiile sale potrivit cărora "PDL a creat un monstru numit USL".
O propunere legislativă iniţiată de Crin Antonescu şi Relu Fenechiu care dă undă verde atacurilor asupra justiţiei a trecut în grabă de Comisia Juridică din Senat şi ulterior şi de plenul Senatului.
Personalitățile publice care se bucură de cea mai mare încredere din partea românilor sunt guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, premierul Victor Ponta și primarul general Sorin Oprescu, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research, în perioada 16 - 21 ianuarie.