Economie

Taxarea inversă și prețul pâinii. Ce vor producătorii?

Evaziunea fiscală va înflori în România dacă nu va fi prelungită taxarea inversă la cereale şi plante oleaginoase de la 1 iunie 2013, a declarat, ieri, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - RomPan, Aurel Popescu, la o dezbatere privind siguranţa alimentară.


Economie

Modificările aduse Codului Fiscal, dezbătute la Finanțe

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj prezintă, în cadrul unor întâlniri cu mediul de afaceri, care vor avea loc în 17 și 24 aprilie 2013 , modificările aduse la Codul Fiscal privind impozitarea microîntreprinderilor, aplicabile de la data de 1 februarie 2013.



Economie

Aurul, de opt ori mai preţios ca acum zece ani

Valoarea aurului pe plan mondial a crescut de aproape opt ori în ultimii zece ani de zile, de la 30 la 236 de miliarde de dolari, în timp ce cantitatea de aur de pe piaţă aproape s-a dublat, ajungând la 4.405 de tone.

Economie

Carnea de miel, mai scumpă decât anul trecut

Carnea de miel se va vinde cu 30 de lei kilogramul, a declarat, vineri, la Sibiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, care a precizat că fermierii au avut costuri foarte mari cu întreţinerea oilor în această iarnă, dar se ţine cont şi de puterea de cumpărare.


Ultimele Stiri
abonare newsletter