Dacă nu eşti un bun cunoscător al istoriei artei, cel mai probabil nu poţi să faci diferenţa între un tablou abstract bun şi unul mai puţin bun, dar nici nu ţi se poate cere să ştii acest lucru. În schimb, dacă eşti un critic de artă renumit nu ar trebui să te păcălească orice farsă, nu?
O încetare a focului a intrat în vigoare sâmbătă la ora 0.00 locală în Siria (22.00 GMT vineri) între regim și rebeli, potrivit unui acord încheiat luni între Rusia și Statele Unite și susținut de ONU, informează AFP.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, vineri, la Cluj, la finalul bilanțului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, că propunerea sa de reînvestire în funcția de procuror șef al DNA a Laurei Codruța Kovesi este „singura soluție de bun simț”.
Un proiect controversat iniţiat încă de pe vremea fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Mihai Seplecan a fost dezbătut în şedinţa de Consiliu Judeţean. Este pentru a cincea oară când proiectul se află pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean.
Procurorii DIICOT efectuează, vineri, 8 percheziții pe raza județelor Sălaj și Cluj, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor lichidatori judiciari, polițiști și a unui magistrat.
Ministrul Transporturilor a vizitat joi șantierele de pe Autostrada Transilvania, tronsonul Sebeș – Turda, dar şi Gilău – Nădăşelu. Cu această ocazie, Dan Costescu a avansat noi termene pentru finalizarea acestora și a vorbit despre contractul cu Bechtel.