Tudor Chirilă a comentat pe Facebook că este revoltat de intervenția jandarmilor de la Cluj care au ridicat cu forţa şi băgat în dubă o tânără, pe motiv că a tulburat mitingul organizat de Noua Deaptă în Piața Avram Iancu.
Jandarmeria Cluj a emis un alt comunicat de presă în decurs de câteva ore după isteria creată sâmbătă la prânz în Piaţa Avram Iancu. De data asta, conducerea Jandarmeriei Cluj explică de ce a fost nevoie de zeci de jandarmi în jurul actriţei Oana Mardare.
Poliţistul Marian Godină comentează incidentul de la Cluj, unde o tânără a fost ridicată de jandarmi, spunând că a fost pentru a doua oară când a descoperit o actriţă de care nu auzise, "pentru că a ţinut să joace în public, gratuit, un rol de circar".
O tânără care purta un tricou alb primit de la marșul comunității LGBT și-a făcut prezenta la mitingul organizat de organizația Noua Dreaptă în Piața Avram Iancu. De aici până la un scandal general nu a fost decât un pas.
"La Traviata" de Giuseppe Verdi a fost primul dintre cele două spectacole extraordinare în aer liber, ce marchează încheierea stagiunii lirice 2016-2017.
Actrița Oana Mardare a fost ridicată cu forţa de către jandarmi şi băgată într-o dubă, pe motiv că a tulburat mitingul organizat de Noua Dreaptă în Piața Avram Iancu.