După metoda “accidentul”, care a făcut ravagii în rândul bătrânilor din România, care au rămas fără economii după ce li se spunea să achite sume mari de bani pentru accidente comise de apropiații lor, acum a venit rândul metodei cu pampers-ul.
Mirabela Dauer și Corina Chiriac au făcut un show de zile mari în prima seară de Electric Castle transformând locul în cea mai mare discotecă. Cele două mari doamne ale muzicii românești au reușit să îi facă să danseze, atât pe tinerii care nici măcar nu erau născuți pe vremea când ele făceau furori, cât și pe cei mai în vârstă, care au crescut cu șlagărele lor.
Reprezentanții Durex spun că au luat la cunoștință din mass-media situația referitoare la prezervativele sparte și expirate puse în vânzare în Cluj, reclamată de un consumator.
Zilele Culturale Maghiare din Cluj vor avea loc între 13 și 20 august, iar ediția din acest an va sta sub semnul transylvanicum-ului, sintagmă care descrie valorile materiale, culturale și spirituale specific ardelenești.
Lotul 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, între localitățile Aiud și Decea, este într-un stadiu foarte avansat de execuție și se poate finaliza în luna octombrie a acestui an, a anunțat Asociația Pro Infrastructura care a filmat cu drona acest tronson.
Un comunicat bombastic din partea președintelui CJ Cluj Alin Tișe, plin de acuzații la adresa Guvernului PSD, nu a fost altceva decât un balon de săpun.
Situaţia privind bursele medicilor rezidenţi este în continuare în stand-by. Guvernul trebuie să decidă joi ce se va întâmpla cu acestea. Cei mai nedumeriţi rămân, între timp, managerii de spitale, cărora nu li s-a comunicat nimic clar.