Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi valabilă de sâmbătă, de la ora 18.00, până luni, la ora 18.00. Atenţionarea vizează vestul, sudul, centrul şi nord-estul ţării.
Primăria Cluj-Napoca va aloca 100.000 de euro pentru construirea unui orăşel al copiilor în oraşul Ungheni din Republica Moldova. Banii sunt doar o parte a unui proiect mai larg, în sumă de 765.000 de euro, pe care Primăria Cluj-Napoca s-a angajat că îi plăteşte pentru reabilitarea Parcului Central din Ungheni.
De vineri, 1 septembrie, intră în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care indemnizaţia de creştere a copilului, acordată de stat, va fi plafonată la cel mult 8.500 de lei. Decizia se va aplica atât indemnizaţiilor care se vor achita de acum înainte, cât şi celor care deja se află în plată
Clujenii ies din nou în stradă pentru a protesta faţă de modificările privind legile justiţiei. Proteste se anunţă de altfel, în acest weekend, în mai multe oraşe din ţară. La Cluj, manifestaţia va avea loc duminică de la ora 19.30 în Piaţa Unirii.
Vârstnicii din Cluj-Napoca vor avea şi anul acesta petrecere de ziua lor, cu bani din bugetul municipiului. Primăria va aloca 200.000 lei pentru organizarea Zilei Vârstnicului, suma fiind la fel ca anul trecut.