Florești
Clarificări de la incendiul dintr-un bloc din Florești. Asociația care deține apartamentul de unde a pornit focul: „Nu a fost vorba de o intervenție necorespunzătoare a chiriașilor asupra instalației”
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj (ZMC), cea care deține apartamentul de la care a pornit incendiul din Florești din 9 septembrie 2026, a oferit explicații și a enumerat o serie de măsuri luate după eveniment.
ADI ZMC: „Nu a fost vorba despre o intervenție necorespunzătoare a chiriașilor asupra instalației”| Foto: ISU Cluj
În urma incendiului produs săptămâna trecută, miercuri, 9 septembrie 2026, la un apartament din Florești, ADI ZMC anunțat planu de intervenție asumat de către asociație, în calitate de proprietar al apartamentului de la care a pornit incendiu.
ZMC: „Nu a fost vorba despre o intervenție necorespunzătoare a chiriașilor asupra instalației”
ADI ZMC a explicat că, potrivit raportului oficial emis de ISU Cluj, în Florești, incendiul a pornit de la o defecțiune tehnică, respectiv un efect termic la un cablu electric, probabil la o priză, iar asociația a precizat că nu a fost vorba despre o intervenție necorespunzătoare a chiriașilor asupra instalației.
„Familia care locuiește în acest apartament a fost mutată prin proiectul Pata 2, în luna mai a anului 2023. În momentul producerii incidentului, chiriașii au respectat procedurile de urgență, conform instruirii primite la preluarea locuinței, respectiv au sunat la 112 și s-au autoevacuat”, a explicat ADI ZMC.
În calitate de proprietar, ZMC colaborează încă din data de 9 septembrie în mod constant cu autoritățile implicate pentru evaluarea pagubelor și identificarea soluțiilor legale pentru remedierea acestora.
Cazare temporară pentru cei afectați de incendiul de la un bloc din Florești
Asociația a mai transmis că, în urma consultărilor cu Primăria Florești, s-a stabilit ca administrația locală să asigure cazarea temporară și sprijinul necesar pentru vecinii afectați până la refacerea imobilului, în timp ce ZMC gestionează asistența și relocarea propriilor chiriași.
„Menționăm că azi, 17.09.2026, va avea loc o întâlnire între reprezentanții ZMC, ai Primăriei Florești și ai constructorului blocului, pentru a stabili următorii pași în vederea remedierii situației”, a mai anunțat asociația care deține apartamentul cu pricina.
Măsuri luate de ZMC în urma incendiului de la blocul din Florești
Ca urmare a acestui incediu de la un bloc din Florești, ZMC implementează următorul plan de acțiune:
- Stabilirea, împreună cu Primăria Florești și ceilalți actori implicați, a unui mecanism pentru acoperirea tuturor pagubelor rezultate.
- Oferirea de consiliere psihologică pentru toate persoanele din imobil care au fost afectate și solicită acest suport.
- Audit tehnic de verificare a tuturor instalațiilor electrice din apartamentele aflate în portofoliul ZMC, suplimentar verificărilor tehnice periodice obligatorii, realizate la zi, ale instalațiilor din aceste apartamente.
- Sesiuni suplimentare de instruire privind normele de siguranță și prevenirea incendiilor pentru toți chiriașii.
- Încheierea unor protocoale de colaborare cu administrațiile locale pentru eficientizarea intervențiilor în situații de urgență.
Peste 550 de persoane mutate din Pata Rât în condiții mai bune
ZMC a explicat cu funcționează proiectul prin care sute de persoane de la Pata Rât au fost relocate în condiții de locuire mult mai bune și a precizat că oamenii care primesc locuințe trebuie să respecte anumite condiții.
„Prin proiectele implementate de ZMC pentru desegregarea comunității din Pata Rât, peste 550 de persoane au fost mutate în condiții de locuire decente, în 123 de apartamente gestionate de asociație, achiziționate inițial prin Granturi Norvegiene și, ulterior, din fonduri locale. Aceste spații au statut de locuințe cu caracter social, iar beneficiarii semnează contracte de închiriere, plătindu-și lunar chiria și utilitățile. Accesul la aceste locuințe este strict condiționat de existența unor surse de venit legale”, a explicat ZMC.
Potrivit asociației, odată mutați, locatarii sunt asistați constant de o echipă multidisciplinară (psihologi, asistenți sociali, facilitatori).
„Concret, familia din cazul de față (cea care a fost mutată în apartamentul de unde a pornit incendiul din Florești - n. red.) a fost susținută prin asistență psihosocială, comunitară și financiară, constant, de ZMC pentru a se reintegra social. Nu putem detalia public sprijinul furnizat, din motive care țin de confidențialitatea procesului de oferire de servicii sociale”, a mai adăugat Asociația.
ZMC: Astfel de evenimente tragice nu au legătură cu originea etnică a locatarilor
ZMC a amintit că procesul de desegregare de la Pata-Rât beneficiază de o largă recunoaștere internațională ca bună practică și a spus că cel mai recent exemplu este includerea sa în raportul OCDE privind soluțiile pentru creșterea incluzivă a orașelor, din iunie 2026.
„Din păcate, astfel de evenimente tragice se întâmplă în mod frecvent, fără legătură cu contextul social și originea etnică a locatarilor”, a mai adăugat asociația.
ZMC a condamnat ferm derapajele recente din spațiul public, instigarea la ură pe criterii etnice, „acestea contravenind flagrant atât legislației, cât și valorilor europene asumate de România”.
„Un astfel de narativ este fals, nu face decât să fracționeze profund comunitatea, să distrugă coeziunea socială și să ne ducă cu un pas în spate în parcursul nostru democratic, subminând fundamentele unei societăți bazate pe respect, egalitate și stat de drept. Siguranța și bunăstarea tuturor membrilor comunității rămân prioritățile noastre absolute. ZMC continuă să ofere sprijin necondiționat familiilor afectate pentru a depăși cât mai rapid acest moment dificil”, a conchis asociația.
16 apartemente afectate incendiu la un bloc din Florești
Amintim faptul că miercuri, 9 septembrie 2026, un incendiu a avut loc într-un bloc de pe strada Eroilor din comuna Florești.
În urma acestui incendiu, 16 apartemente din acel bloc au fost afectate. La câteva ore după eveniment, primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că a fost asigurată cazarea persoanelor afecatate.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
