Externe

Grecia suspendă purtarea măştii de protecție, odată cu deschiderea sezonului estival

Purtarea măştii este suspendată în Grecia în spaţii închise începând de miercuri pentru cel puţin trei luni, vara fiind în mod tradiţional perioada de vârf a încasărilor provenind din industria turismului, de care ţara depinde economic, relatează France Presse.

Purtarea măştii este suspendată în Grecia în spaţii închise începând de miercuri pentru cel puţin trei luni/ Foto: pixabay.com

 

Cu excepţia transportului urban, a caselor de bătrâni şi spitalelor, purtarea măştii pentru protecţie împotriva COVID-19 nu mai este obligatorie în magazine, bănci sau servicii publice.


 

În şcoli, elevii trebuie să poarte măşti numai în timpul examenelor de sfârşit de an.
 


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 



Pentru ambarcaţiuni, până acum nu s-a luat o decizie specifică, însă autorităţile recomandă purtarea măştii când este prea multă lume.

La mijlocul lunii mai, ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris, a anunţat suspendarea măsurilor de stopare a pandemiei de coronavirus în vederea deschiderii sezonului turistic, dar mai ales din cauza „datelor epidemiologice şi recomandărilor experţilor”.


Ministrul a indicat însă că toate măsurile de stopare a pandemiei ar trebui reexaminate la 1 septembrie, după sezonul estival.

În ultimele săptămâni, numărul deceselor şi cazurilor de infecţie cu variante ale COVID-19 în Grecia au scăzut treptat: marţi, ţara a înregistrat 5.080 de infecţii, în timp ce numărul total de persoane infectate de la debutul pandemiei în februarie 2020 s-a ridicat la 3.453.229. Cu 10,7 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat până acum în jur de 29.800 de decese. Peste o duzină de decese sunt încă înregistrate zilnic.


Pentru a opri pandemia, guvernul conservator grec a impus timp de doi ani măsuri stricte, de la izolare până la vaccinarea aproape obligatorie a populaţiei, pentru a evita colapsul serviciilor spitaliceşti în mod tradiţional slabe, notează AFP.

Economia Greciei depinde de turism, care reprezintă aproape un sfert din PIB. Încă din februarie, Atena a început să relaxeze sistemul pus în aplicare pentru a opri pandemia, prin suspendarea testului de depistare obligatorie pentru călătorii sosiţi în Grecia şi care deţin un certificat de vaccinare european.

 

CITEȘTE ȘI:

Italia renunţă de ASTĂZI la restricţiile anti-COVID-19 impuse turiştilor la intrarea în țară

abonare newsletter